Inflatia din Germania a crescut in februarie la 1% de la 0.9% in luna anterioara, conform declaratiilor Biroului Federal de Statistica. Totusi aceasta intrerupere a tendintei descendente a inflatiei din ultimele luni nu este privita ca inceputul unei schimbari de durata, analistii estimand ca o mentinere a nivelului actual al pretului petrolului ar putea conduce pana la mijlocul lui 2009 la o valoare apropiata de zero sau chiar negativa a inflatiei.

Tarile din nordul Europei au suferit in T4 2008 una din cele mai severe contractii economice ale ultimelor decade, pe fondul scaderii drastice a exporturilor. PIB al Danemarcei a scazut cu 2% (cea mai mare reducere de dupa 1970) cel al Suediei cu 2,4% si cel al Norvegiei cu 1,3%, aceste scaderi fiind cele mai mari din ultimii 18, respectiv 17 ani. Economia Europei de Nord este in mod deosebit vulnerabila in aceasta perioada datorita dependentei sale de nivelul exporturilor – in cazul Suediei, acestea reprezinta aproximativ 50% din PIB, iar in cazul Finlandei aproximativ 33%.

Ministrul de finante al Islandei a declarat ca tara sa spera sa isi poata finanta intern deficitul bugetar, folosind rezerve ale bancii centrale si ale fondurilor de pensii. Valoarea deficitului este estimata sa atinga in 2009 1,31 miliarde de dolari, o suma echivalenta cu valoarea rezervelor bancii nationale.