Bursele americane au deschis in scadere sesiunea de tranzactionare de luni, pe fondul marcarii profitului de catre investitori dupa cinci saptamani consecutive de crestere si in asteptarea rezultatelor financiare ale marilor companii, potrivit AFP.

Dupa primele minute de tranzactionare, indicele Dow Jones scadea cu 0,99%, la 8.003,33 puncte, iar indicele Nasdaq cobora cu 0,57%, pana la 1.643,20 puncte. In acelasi timp, indicele Standard & Poor's 500 pierdea 0,90%, ajungand la 848,85 puncte.

Scaderile vin dupa ce New York Times a scris ca autoritatile americane au indrumat compania General Motors sa se pregateasca sa depuna cererea de faliment, iar gigantul petrolier Chevron a anuntat ca profitul din primul trimestru al anului va fi mult mai mic decat cel din trimestrul anterior.