Bursa de pe Wall Street a deschis in urcare sedinta de miercuri, in contextul in care pretul petrolului a ajuns la 60 de dolari/baril iar rapoartele institutiilor financiare indica semne incurajatoare, informeaza CNNMoney.

La cateva minute de la debutul sedintei, indicele Dow Jones a urcat cu 56,95 de puncte (0,67%), indicele Nasdaq a crescut cu 12,19 puncte, in timp ce S&P 500 s-a apreciat cu 0,79%.

Marti, bursa americana a inchis indecis. Indicii Dow si S&P 500 au cazut, pe fondul prabusirii titlurilor financiare si al dezamagirii provocate de datele din sectorul imobiliar. Cu toate acestea, indicele Nasdaq a crescut influentat de urcarea actiunilor Hewlett Packard, fapt care a adus optimism in randul investitorilor din domeniu. Actiunile bancare au scazut din cauza deciziei Senatului, care a votat o lege ce le interzice bancilor sa majoreze brusc dobanzile si comisioanele de administrare percepute la cardurile de credit.

Indicele Dow Jones Industrial a scazut cu 0,34%, adica 29,23 puncte, pana la nivelul de 8.474,85 puncte. Standard & Poor's 500, indicele companiilor americane reprezentative, a pierdut 1,58 puncte (0,17%), pana la 908,13 puncte. Indicele pietei tehnologice, Nasdaq Composite, a inregistrat un avans de 2,18 puncte (0,13%) si a ajuns la nivelul de 1.734,54 puncte.