Dupa reculul de la deschidere, sedinta de luni a bursei din New York s-a incheiat cu o usoara crestere. Principalul motiv il reprezinta redresarea, peste asteptari, a sectorului imobiliar.

Indicatorul Dow Jones a incheiat cu o crestere de 0,17%, Nasdaq a urcat 0,10 procente, iar Standard & Poor's 500 a avansat 0,30%. Expertii sustin ca aceste tendinte au fost sustinute in principal de redresarea sectorului imobiliar care a crescut 11% in ultimele doua saptamani.

Cu toate aceste atitudinea investitorilor ramane inca prudenta: "Bursa s-a apreciat destul de mult in ultimele doua sptamani iar multi investitori au ratat acest trend ascendent. Acum acestia asteapta momentul cel mai prielnic sa intervina in piata", a comentat Cesare de Novellis, analist financiar, citat de Reuters.