Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a deschis pe plus prima sedinta de tranzactionare din aceasta saptamana, cu un avans mai substantial pe sectorul societatilor de investitii financiare. Marile burse europene inregistrau cresteri in debutul sesiunii de tranzactionare de luni, dupa ce gigantul american Kraft Foods a lansat o oferta pentru a achizitiona Cadbury.

BET-C, indicele compozit al BVB, se aprecia cu 1,30% dupa prima ora de tranzactionare, la 2.506,74 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, avansa cu 1,62%, pana la 4.269,29 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, castiga 2,68%, ajungand la 21.997,04 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, urca cu 1,85%, la 418,08 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, crestea cu 1,17%, pana la 542,21 puncte.

Pana la ora 11:00, pe piata reglementata a BVB s-au inregistrat tranzactii in valoare de 5,25 milioane de lei.