Bursa de la Bucuresti crestea usor in debutul sedintei de tranzactionare de joi, urmand tendinta pietelor internationale, care s-au apreciat dupa publicarea unor date macroeconomice pozitive in SUA. Cel mai important avans, de peste 3%, a fost inregistrat pe sectorul societatilor de investitii financiare.

BET-C, indicele compozit al BVB, crestea cu 0,89%, la 2.603,52 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a urcat cu 0,83%, pana la 4.436,87 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, se aprecia cu 3,27%, la 25.258,39 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, avansa cu 1,60%, la 448,69 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, castiga 0,71%, pana la 572,86 puncte.

Pana la ora 11:00, pe piata reglementata a BVB s-au efectuat tranzactii in valoare de 5,72 milioane de lei.