Indicii Bursei de Valori București au avut un final de saptamana mixt, cu evoluții atat pozitive cat și negative. Cele mai mari creșteri au fost inregistrate de BET-FI (+1,75%) și BET-NG (+0,54%), in timp ce la polul opus s-au situat ROTX (-0,67%) și BET (-0,53%). Sectorul financiar a inregistrat mișcari divergente ― daca SIF-urile au avut creșteri cuprinse intre 2,70% (SIF2) și 0,67% (SIF4), acțiunile BRD și Banca Transilvania au furnizat cea mai mare contribuție la scaderile de astazi, cele doua pierzand 1,56%, respectiv 1,86%.

Cea mai mare lichiditate s-a inregistrat din nou pe titlurile de stat, piața obligațiunilor inregistrand o valoare totala tranzacționata de 21,38 milioane RON. In contrast, piața de acțiuni de pe secțiunea BVB a fost la minimul de lichiditate al ultimelor doua saptamani, cu doar 15,12 milioane RON. Pe secțiunea RASDAQ s-au tranzacționat acțiuni in valoare totala de 1,82 milioane RON.

Indicele BET-FI a inregistrat astazi cea mai mare apreciere pe o piața pe care acțiunile bancilor BRD și Banca Transilvania au fost principalele surse de scadere. Cele mai mari aprecieri au fost inregistrate de SIF2 Moldova (+2,70%) și SIF3 Transilvania (+2,07%), in timp ce SIF4 Muntenia a avut cea mai redusa creștere, de doar 0,67%. Și la capitolul lichiditate SIF-urile s-au menținut pe primele poziții, valoarea tranzacțiilor acestora reprezentand aproximativ 36% din totalul tranzacțiilor cu acțiuni de pe secțiunea BVB.