Indicele compozit publicat de Markit pentru industriilor europene de producție și servicii a crescut în septembrie la 50.8 de la 50.4 în august (valorile peste 50 reprezintă creșteri). Valoarea a fost sub așteptările medii de 51.3 ale economiștilor. Indicele pentru producția industrială a fost de 51.2, aproximativ staționar față de luna trecută, în timp ce indicele serviciilor a crescut la 50.6 față de 49.9 în august, prima sa valoare peste 50 din ultimele 16 luni.

În Germania, indicele producției industriale a crescut de la 49.2 în august la 49.6, în timp ce indicele serviciilor a scăzut în mod neașteptat de la 53.8 la 52.2, în condițiile unor așteptări medii de 54 ale economiștilor. Comenzile industriale din zona euro au crescut cu 2.6% în iulie, a doua creștere lunară consecutivă, fiind ajutate de avansul comenzilor pentru bunuri de folosință îndelungată.

Creșterea a fost totuși mai scăzută decât cea de 4% din luna iunie, deși a depășit estimările de 2% ale analiștilor. Față de 2008, volumul comenzilor a scăzut cu 24.3%, mai puțin decât declinul de 25.7% din iunie.