Bursa americana a inchis saptamana in scadere dupa ce principalii indici au fost afectati de neincrederea investitorilor intr-o revenire economica timpurie, relateaza Reuters. In plus, tranzactiile au fost afectate si de noi informatii cu privire la scaderea vanzarilor in sectorul imobiliar si a bunurilor de larg consum.

La finalul sedintei de vineri, Indicele Dow Jones Industrial s-a depreciat cu 28,39 puncte (0,22%) ajungand la 9.686,05 puncte. Standard & Poor's 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a inchis cu 3,84 puncte in minus (0,37%) pana la 1.046,94 puncte, in timp ce Nasdaq Composite, indicele care monitorizeaza tendinta companiilor tehnologice, a inchis pe minus cu 13,08 puncte (0,62%) pana la 2.094,53 puncte.