Bursa americana a inchis pe plus sedinta de tranzactionare de luni pe fondul revenirii activitatii de fuziuni si achizitii (M&A - mergers and aquisitions), intrerupand sirul de trei zile consecutive de scaderi inregistrat la finalul saptamanii trecute, informeaza Reuters.

La finalul sedintei de luni, Indicele Dow Jones Industrial s-a apreciat cu 124,17 puncte (1,28%) ajungand la 9.789,36 puncte. Standard & Poor's 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a inchis cu 18,60 puncte in plus (1,78%) pana la 1.062,98 puncte, in timp ce Nasdaq Composite, indicele care monitorizeaza tendinta companiilor tehnologice, a inchis pe plus cu 39,82 puncte (1,90%) pana la 2.130,74 puncte.