Retailerul de electrocasnice Flamingo International va derula in perioada 3 decembrie 2009 - 12 ianuarie 2010 un proces de recapitalizare, prin lansarea unei emisiuni de obligatiuni convertibile, pentru care a primit avizul CNVM in data de 19 noiembrie, se arata intr-un comunicat al companiei. Reprezentantii Flamingo arata ca procesul de recapitalizare ar putea aduce companiei sapte milioane de euro.

"Recapitalizarea companiei, coroborata cu restructurarea datoriei catre furnizori, proprietarii de spatii comerciale si banci reprezinta modalitatea de iesire din criza, aprobarea de catre CNVM a emisiunii de obligatiuni aducand Flamingo cu un pas mai aproape de finalizarea acestui plan", se arata in comunicat.

Emisiunea de obligatiuni va avea o valoare programata de 29 milioane de lei, cu maturitate la cinci ani.

Proiectul emisiunii de obligatiuni a fost demarat in vara acestui an, dar a fost intarziat cu mai mult de trei luni din cauza grevei magistratilor si a unei actiuni in instanta initiata de un fost actionar al companiei, fondul QVT.

Conform reprezentantilor Flamingo, aceasta intarziere a avut ca efect nu doar decalarea demararii emisiunii de obligatiuni, dar si crearea unei stari de nervozitate in randul anumitor furnizori, care au recurs la actiuni de constrangere.

"In urmatoarele doua luni, dupa finalizarea finantarii, Flamingo International va discuta termenii colaborarii viitoare cu toti furnizorii importanti, urmand ca retailerul sa lucreze prioritar cu cei care si-au mentinut sprijinul pentru companie in pofida situatiei dificile traversate de aceasta", se mai spune in comunicat.