Piețele europene au inregistrat astazi creșteri abrupte, ajutate de datele economice pozitive din regiune și din SUA, care au sporit apetitul pentru risc al investitorilor. Declinul dolarului american a condus la randul sau la creșterea prețurilor la materiile prime și energie, cu efecte pozitive asupra acțiunilor companiilor din sectoarele de exploatare și prelucrare, in special pe piața londoneza.

Indicii publicați de Markit Economics pentru evoluția sectoarelor de producție și servicii ale zonei euro (PMI Manufacturing și PMI Services) au continuat sa indice creșteri in luna noiembrie, valorile inregistrate fiind peste pragul de 50. Sectorul de producție a inregistrat o valoare a PMI de 51, puțin sub așteptarile de 51.2 ale analiștilor, in timp ce pentru sectorul serviciilor valoarea de 53.2 a depașit așteptarile de 52.9.

In Germania, ambele sectoare au realizat accelerari ale creșterii peste estimari, in timp ce in Franța ritmul de creștere al sectorului serviciilor a incetinit de la 55.6 la 54.2 (așteptari de 56). Banca Centrala a Ungariei a redus dobanda de referința la cel mai scazut nivel din ultimii trei ani, de 6.5%, de la valoarea anterioara de 7% și a redus estimarea de inflație pentru 2010 de la 4.1% la 3.9%. Intr-un raport separat, vanzarile retail din Ungaria au scazut in septembrie cu un ritm anual de 7.3%, fața de 7.2% in august.