Bursele europene au scazut in deschiderea sedintei de tranzactionare de luni, investitorii marcandu-si profitul dupa cresterile importante de la sfarsitul saptamanii trecute, potrivit AFP.

Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra scadea cu 0,25% dupa primele tranzactii ale zilei, la 5.308,88 puncte, iar indicele CAC 40 al Bursei din Paris cobora cu 0,25%, pana la 3.836,92 puncte. La Bursa din Frankfurt, indicele DAX 30 pierdea 0,09%, ajungand la 5.812,11 puncte.

Bursele asiatice au crescut luni, dupa ce Departamentul Muncii din SUA a raportat vineri ca in luna noiembrie rata somajului a scazut la 10%.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a avansat cu 1,5%, la 10.167,60 puncte, iar indicele principal al pietei din Taiwan a crescut cu 1,6%. Indicele sud-coreean Kospi a crescut cu 0,5%, in vreme ce la Bursa din Hong Kong, indicele Hang Seng a pierdut 0,6%.

Vineri, bursele americane au inchis in usoara crestere, investitorii privind cu circumspectie vestile care aratau ca Fed ar putea sa creasca dobanzile, scrie Reuters. La finalul sedintei de tranzactionare de vineri, indicele Dow Jones Industrial s-a apreciat cu 0,15%, ajungand la 10.381,72 puncte. Standard & Poor's 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a crescut cu 0,47%, pana la 1.105,05 puncte, in timp ce Nasdaq Composite, indicele care monitorizeaza tendinta companiilor tehnologice, a inchis in urcare cu 0,67%, pana la 2.187,62 puncte.