Bursa a crescut miercuri cu peste 2%, sustinuta de avansul actiunilor Bancii Transilvania
BET-C, indicele compozit al BVB, a urcat cu 2,04%, pana la 2.816,70 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a avansat cu 2,53%, la 4.906,92 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a crescut cu 2,49%, ajungand la 24.769,24 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a apreciat cu 2,66%, la 484,30 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a castigat 1,10%, pana la 595,77 puncte.
Valoarea tranzactiilor realizate pe piata reglementata a BVB a crescut cu 66%, la 67,52 milioane de lei, echivalentul a 15,90 milioane de euro, sustinuta in proportie de 18% de schimburile cu obligatiuni.
Pe sectorul actiunilor s-au inregistrat schimburi in valoare de 33,25 milioane de lei. Banca Transilvania a inregistrat cel mai mare rulaj, de 7,01 milioane de lei, urmata de SIF Oltenia si SIF Moldova cu un rulaj de 5,40 milioane de lei, respectiv 4,66 milioane de lei. Erste Bank se afla pe cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 3,06 milioane de lei, iar SIF Banat Crisana se afla pe locul cinci, cu 2,30 milioane de lei.
Actiunile Oltchim (14,62%), Impact Developer & Contractor (10,53%) si Banca Transilvania (5,26%) au inregistrat cele mai mari cresteri, in vreme ce titlurile Petrolexportimport (-7,41%), VAE Apcarom (-5,17%) si Teraplast (-3,33%) au consemnat cele mai importante pierderi.
Pe sectorul obligatiunilor s-au incheiat tranzactii cu obligatiuni emise de Primaria Municipiului Alba Iulia, in valoare de 32 milioane de lei, si cu titluri de stat, in valoare de doua milioane de lei.
Schimburile cu unitati de fond STK Emergent s-au ridicat la 14.884 lei, iar cele cu unitati OTP WiseRO au fost de 2.639 lei.
Pe piata derivatelor a fost incheiat un contract avand ca suport cursul EUR/RON cu scadenta pe luna decembrie, la un pret mediu de 4,2400 lei si o valoare totala de 233.200 lei, si un contract pe cursul EUR/RON cu scadenta pe luna septembrie, la un pret mediu de 4,4575 lei si o valoare de 22.287 lei.

EXCLUSIV Câți bani pentru investiții au primit în ultimii 10 ani spitalele-vedetă ale pandemiei. Care a fost cel mai "răsfățat" spital din prima linie
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU