Bursele asiatice sunt in scadere joi, investitorii fiind precauti inaintea anuntarii unor date privind piata muncii in SUA si a ingrijorarilor privind rechemarile masive de masini anuntate de Toyota pe plan mondial pentru posibile probleme la acceleratie, scrie The Wall Street Journal.

Indicele japonez Nikkei a coborat cu 0,9%, cel din Australia a pierdut 0,8%, indicele Kospi a pierdut 0,3%, iar NZX-50 din Noua Zeelanda a coborat cu 0,4%.

Piata japoneza a fost influentata de actiunile Toyota Motors care au coborat cu 3,5% pe fondul ingrijorarilor privind impactul rechemarii de amploare in service a numeroase masini in SUA si Europa.

In schimb actiunile Honda Motor au castigat 2,2% dupa ce compania a anuntat profit pe trimestrul al treilea din 2009.