Bursa de pe Wall Street a deschis in crestere joi, dupa publicarea unui raport care arata ca sectorul privat din SUA a creat 55.000 noi locuri de munca in luna mai, pentru a patra luna consecutiv, potrivit AFP. Piata americana isi continua trendul ascendent inceput in ziua anterioara, cand indicii au inregistrat cresteri de peste 2%.

Indicele Dow Jones avansa cu 0,56% dupa primele tranzactii ale zilei, ajungand la valoarea de 10.306,22 puncte. Indicele Nasdaq se aprecia cu 0,79%, pana la 2.299,13 puncte, iar indicele S&P 500 castiga 0,59%, ajungand la 1.104,85 puncte.