Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a deschis pe minus sesiunea de tranzactionare de marti, indicii inregistrand pierderi de peste 1,4%. Cea mai mare scadere se inregistra pe sectorul societatilor de investitii financiare, actiunile SIF-urilor depreciindu-se in medie cu aproape 3%.

BET-C, indicele compozit al BVB, cobora cu 1,40% dupa prima ora de tranzactionare, pana la 2.806,39 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, se deprecia cu 2,06%, la 4.719,07 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, pierdea 2,95%, ajungand la 19.664,19 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, scadea cu 2,07%, la 429,60 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, cobora cu 1,61%, pana la 686,87 puncte.

Pana la ora 11:00, pe piata reglementata a BVB s-au realizat tranzactii in valoare de 4,86 milioane de lei.