Bursa americana a deschis in scadere sedinta de vineri, dupa informatii legate de pierderea a ​131.000 de locuri de munca in luna iulie, transmite CNNMoney.

La cateva minute dupa debutul sedintei de tranzactionare, indicele Dow Jones a scazut cu 93.47 puncte, respectiv 0.88%, in timp ce Nasdaq Composite s-a depreciat cu 24.90 puncte. La randul sau, indicele S&P 500 a scazut cu 10.49 puncte, respectiv 0.93%.

Joi, bursa de pe Wall Street a inchis in scadere usoara, in urma informatiilor dezamagitoare privind cererile de somaj din State si a rezultatelor slabe a companiilor din retail: Dow Jones Industrial Average s-a depreciat usor cu 5,45 puncte sau 0,05%, ajungand la 10.674,98 puncte. Standard & Poor's 500, indicele celor mai prezentative companii americane, a inchis in scadere cu 1,43 puncte sau 0,13%, pana la 1.125,81 puncte, in timp ce Nasdaq Composite, indicele care monitorizeaza tendinta companiilor tehnologice, a inchis cu 10,51 puncte in minus sau 0,46% pana la 2.293,06 puncte.