Sibex: Pe fondul acutizarii scaderilor, volumul contractelor Dow Jones s-a dublat
De asemenea, si valoarea era una superioara, situandu-se la 23 milioane lei. In ceea ce priveste numarul pozitiilor deschise, dupa ce marti acesta a crescut considerabil, pe fondul asteptarilor unor miscari mai ample ale preturilor care de altfel s-au si confirmat, de aceasta data totalul lor s-a mentinut la nivel constant, semn ca speculatiile au fost strategia de baza, cu deschideri si inchideri rapide. Intensitatea tranzactiilor pe contractul futures in lei ce are ca activ suport indicele Dow Jones Industrial Average a crescut puternic, numarul contractelor de la ora 17:15 fiind de peste 1600, dublu fata de totalul din ziua anterioara.
Cresterea volumului s-a reflectat si in valoarea transferurilor, stiut fiind ca DEDJIA_RON este un produs cu o pondere ridicata din acest punct de vedere, prin prisma marimii sale. La ora mentionata preturile futures ale Dow Jones evoluau pe minus, cotatia pentru septembrie situandu-se la 10.418 puncte si indicand o depreciere de 153 puncte. "Tendinta descendenta se justifica prin grijile aparute raportat la sanatatea economiei americane, dupa ce FED a declarat ca revenirea acesteia a incetinit. Astfel, factorul major de influenta reprezentat de SUA la nivelul pietelor de capital din intreaga lume a contat din nou decisiv", crede un broker.
Pentru DESIF5, in continuare produsul cel mai solicitat, vanzatorii au exploatat, pe scadenta de luna viitoare, un culoar de scadere care a ajuns chiar la 736 de puncte fata de inchiderea zilei precedente, randamentul short putand ajunge pana la 38%. Cu mai bine de o ora si jumatate inaintea inchiderii, DESIF5 septembrie valorau 1,3449 lei/actiune, pierderea fiind de 4,54%. De asemenea si pe celelalte scadente DESIF5 au evoluat exclusiv pe "rosu", oferind importante oportunitati vanzatorilor si punandu-i in garda pe cumparatori, care au la indemana ordinele de limitare a pierderii, in conditiile in care piata persevereaza pe scadere. Transferurile cu simbolul in discutie se situau la 4150 de contracte. In ceea ce priveste euro, investitorii au mizat pe cresterea acestuia pentru toate scadentele tranzactionate, fara ca variatiile sa fie unele de amploare. Transferurile pe curs au insumat circa 70 contracte. Pentru septembrie moneda unica valora 4,2899 lei iar pentru decembrie 4,3779 lei.

Scandalurile care au marcat la tot pasul scurtul mandat al lui Vlad Voiculescu
VIDEO Demonstrație cu un elicopter de atac la București. Elicopterul multirol pe care Airbus îl propune Armatei române: „E ca un briceag elvețian, bun la toate”
Scurt ghid de făcut Bugetul franjuri: 10 excepții fiscale care au sărăcit Educația și Sănătatea, tolerate de toți- de la PSD la PNL și USR-PLUS
Ce metode au folosit Franța și Germania pentru a vaccina cât mai multe persoane vulnerabile și cum s-ar aplica și în România
Nici viața de vegetarian nu e ușoară...fasolea, uleiul, pâinea și brânzeturile sunt în topul scumpirilor comunicate de INS