Recesiunea a afectat serios rezultatele financiare ale companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti, doar cateva sectoare ramanand profitabile in primul semestru, se arata într-un raport al casei de brokeraj Tradeville.

"Mediul economic dificil din semestrul intai al anului 2010 s-a reflectat in rezultatele sistemului bancar, care a incheiat cu o pierdere de 234 milioane lei, comparativ cu un profit net de 90 milioane lei in primul semestru al anului trecut, se arata intr-un raport al Tradeville. Provizioanele mari constituite de banci, precum si problemele rezultate in urma aplicarii Ordonantei 50/2010 sunt cauzele care au generat aceste rezultate", se mai spune in document

Banca Nationala a Romaniei (BNR) nu considera ca este necesara modificarea reglementarilor prudentiale privind constituirea provizioanelor si estimeaza continuarea trendului manifestat in primul semestru si in a doua jumatate a acestui an, in contextul in care activitatea economica se mentine redusa. Astfel, exista posibilitatea de inrautatire a mediului economic pana la sfarsitul anului, pe masura ce se vor resimti consecintele masurilor de austeritate adoptate de Guvern la sfarsitul semestrului intai.

Totusi, bancile listate s-au mentinut profitabile, cu exceptia Bancii Comerciale Carpatica, prin practicarea unei politici de gestiune atenta a cheltuielilor. De asemenea, indicatorul de adecvare a capitalului (indicatorul de solvabilitate) a fost pentru emitentii analizati peste 11% (valori cuprinse intre 11.6% si 12.9%), nivelul minim acceptat de normele BNR fiind 8%.

  • BRD - Groupe Societe Generale (BRD) - buna adaptare la contextul economic

S-a constatat o depreciere a calitatii activelor, concretizata in special prin cresterea semnificativa a provizioanelor pentru credite restante si in litigiu, mai ales in cazul Bancii Comerciale Carpatica, unde, in primul semestru din 2009, reluarile din provizioane au depasit ca valoare provizioanale constituite. Activitatea de creditare a fost, in general, superioara celei inregistrate in semestrul I din 2009.

In opinia conducerii bancii, performantele economice si financiare ale BRD - Groupe Societe Generale (BRD) au fost satisfacatoare si dovedesc o buna adaptare la contextul economic, tinand cont de mentinerea activitatii economice la un nivel inferior, reflectata si de ritmul scazut al cererii de produse bancare si, in special, de credite.

Totusi, volumul total al creditelor a crescut cu 7.1% fata de primul semestru din 2009 pe seama cresterii cu 5.0% a creditelor acordate persoanelor fizice si cu 9.2% a celor acordate persoanelor juridice. Venitul net bancar a crescut pe seama veniturilor nete din dobanzi, toate celelalte categorii de venituri (venituri nete din comisioane, din activitatea de trezorerie, alte venituri) diminuandu-se. Cu toate acestea, profitul net a scazut cu 13.7% datorita cresterii costului net al riscului de credit cu 53.9%, cea mai mare crestere procentuala intre bancile listate.

In schimb, indicatorul de adecvare a capitalului se mentine la cel mai ridicat nivel (12.9%) in randul bancilor analizate, ca si rentabilitatea capitalului propriu (calculata ca raport intre profitul net si valoarea medie a capitalurilor proprii) - ROE (16.1%), desi acest din urma indicator este in scadere fata de sfarsitul anului 2009 (19.5%) si primul semestru din 2009 (22.3%). S-a remarcat o gestionare atenta a cheltuielilor generale si administrative care au scazut cu 3% fata de primul semestru din 2009 si au contribuit la imbunatatirea raportului cost/venit cu 4.8 puncte procentuale, la 39.0%, obtinandu-se cel mai bun nivel al acestui indicator intre bancile listate.

  • Erste Group Bank - perspective bune ca urmare a businessului regional

Ca urmare a cresterii veniturilor operationale (cu 4.1%) si diminuarii costurilor (cu 3.2%), Erste Group Bank (EBS) a obtinut un profit net (dupa standardele IFRS de raportare) de 471.9 milioane euro, mai mic insa cu 4.1% fata de semestrul de comparatie. Costul net al riscului de credit a crescut si in acest caz, desi cu doar 21.5%, cel mai mic procent intre bancile analizate, iar estimarea emitentului pentru intregul an este de mentinere a acestuia, ca valoare, la nivelul celui din 2009. Banca a realizat cel mai ridicat raport cost/venit, de 48.8%, intre bancile listate la BVB, desi in scadere de la 50.2% la sfarsitul lui 2009 si 52.5% la sfarsitul primului semestru din 2009. Evolutia bancii a fost completata de trecerea testului de stres al Uniunii Europene. Ca perspective, cresterea economica moderata in 2010 pentru Austria, Cehia, Slovacia si Ungaria este de asteptat sa aiba efecte pozitive treptate asupra calitatii activelor, iar volumele imprumuturilor catre clienti sa ramana la acelasi nivel. Odata cu modificarea cerintelor de informare cu privire la tranzactiile cu actiuni EBS efectuate de bancile de economii austriece in cadrul sistemului de garantare incrucisata, cinci astfel de banci au primit aprobarea de a instraina 3,437,128 actiuni (0.9% din capitalul social emis), iar acestea vor fi vandute prin intermediul bursei in perioada 16 august 2010 – 11 noiembrie 2011.

  • Banca Transilvania- surpriza placuta a sectorului bancar

Banca Transilvania (TLV) a reprezentat surpriza sectorului bancar, fiind singura care a obtinut, pe langa o crestere a venitului net bancar si o majorare substantiala a profitului net, de cca 3 ori. Banca a venit in acest semestru cu oferte de restructurare a creditelor, de solutii destinate beneficiarilor de fonduri europene neram-bursabile si de produse noi. Raportul cost/venit s-a diminuat la 46%, de la 62% cu un an in urma, fiind rezultatul efortului de rentabilizare a costurilor operationale.

Costul net al riscului de credit a crescut cu 49% fata de aceeasi perioada a anului anterior, insa portofoliul de credite este bine structurat (62% credite in moneda na-tionala, 38% credite in valuta; 59% credite pentru companii, 41% credite pentru persoane fizice). Raportul credite/depozite se mentine subunitar, la 0.83, sub nivelul mediu al sistemului bancar de 1.19. Operatiunea de majorare a capitalului social aprobata de adunarea generala a actionarilor din aprilie 2010 a fost suspendata prin demersul juridic facut de SIF Banat-Crisana (SIF1) de anulare a tuturor hotararilor acestei adunari. In prima parte a lunii iulie, Presedintele Consiliului de Administratie al bancii, impreuna cu alte persoane implicate de-a lungul timpului in conducerea bancii, a fost trimis in judecata de DIICOT pentru manipularea pietei de capital.

In a doua parte a aceleiasi luni insa, agentia de rating Fitch a confirmat ratingul bancii, cu perspectiva sta-bila, care reflecta deteriorarea calitatii activelor bancii si impactul negativ al acesteia asupra profitabilitatii, con-trabalansate insa de cotele de piata detinute de banca pe anumite domenii de activitate, de structura diversifi-cata a finantarii portofoliului de credite si de lichiditatea confortabila. Fitch se asteapta ca profitabilitatea bancii sa fie sub presiune in 2010 datorita evolutiilor macroeconomice nefavorabile.

  • Banca Comerciala Carpatica- singura cu pierderi

Banca Comerciala Carpatica (BCC) este singura banca listata care a incheiat primul semestrul din 2010 cu pierdere, in timp ce cu un an in urma obtinea profit. Desi acum a obtinut un profit din exploatare pozitiv si in crestere de 10.8 ori fata de perioada de comparatie, amprenta asupra rezultatelor financiare totale a fost pusa de costul ridicat al riscului de credit. Adunarea generala a actionarilor din martie 2010 a hotarat majorarea capi-talului social prin aport in numerar, cu scopul asigurarii unei rezistente mai bune a bancii la socurile mac-roeconomice si sistemice si sustinerea liniilor de afaceri ale bancii, aceasta majorare fiind subscrisa in proportie de 81.7%.

  • Transgaz estimeaza o crestere a cifrei de afaceri cu 16% in acest an

Afacerile Transgaz (TGN) au crescut in primul semestru cu 17.7% (y/y), profitul net a fost cu 56% peste cel din prima jumatate a lui 2009, in timp ce marja rezultatului din exploatare a ajuns la 44.45% (fata de 31.56% in S1 2009). In perioada aprilie – septembrie consumul de gaze naturale scade, ceea ce s-a intamplat si in acest an, insa rezultatul din exploatare din perioada aprilie – iunie a fost de 4 ori mai mare decat in perioada similara din 2009. Cresterea veniturilor totale se datoreaza in special ajustarii tarifelor reglementate pentru serviciile de transport al gazelor naturale incepand cu 1 septembrie 2009, precum si cresterii cantitatii de gaze naturale transportate cu 12.15%.

Potrivit bugetului de venituri si cheltuieli compania estimeaza o crestere a cifrei de afaceri cu 16% in acest an, estimare realizabila tinand cont de faptul ca ritmul de crestere a afacerilor din primele 6 luni a fost superior. Standard&Poor’s a revizuit in aceasta primavara perspectiva ratingurilor Transgaz de la negativa la stabila pe fondul situatiei financiare solide a companiei, a disponibilului de lichiditati (la sfarsitul lui 2009 compania detinea lichiditati in valoare de 180 milioane lei si credite pe termen scurt neutilizate de 45 milioane lei), dar si datorita faptului ca statul detine 73.5% din actiuni, Transgaz putand beneficia de sustinere in cazul in care s-ar afla in dificultate.

  • Transelectrica- profit operational in scadere

Transelectrica (TEL) Tariful pentru transportul energiei electrice stabilit de ANRE a crescut de la 1 ianuarie 2010 la 17 lei/MWh de la 16.13, aproximativ 34% din veniturile societatii fiind realizate din aceasta activitate. In acelasi timp pretul pe MWh pentru servicii de sistem a crescut cu 3% pana la 20.68 lei (veniturile din serviciile de sistem tehnologic au o pondere de 41% din total venituri). Cu toate acestea, profitul operational pe primul trimestru a scazut cu 53.6% fata de perioada similara din 2009; coroborand acest rezultat cu pierderea obtinuta din operatiuni financiare (pierderea financiara a fost de aprope 6 ori mai mare decat in primele 6 luni din 2009) s-a ajuns la o pierdere neta semestriala de 58 milioane lei. Noile reglementari contabile obliga societatile sa re-evalueze datoriile si creantele in valuta la cursul de schimb al pietei valutare comunicat de BNR in ultima zi bancara a lunii.

In primul semestru din 2009 createle si datoriile nu au fost reevaluate, din acest motiv diferenta dintre cele doua rezultate financiare este asa de mare. Compania ramane in continuare vulnerabila la variatiile cursului de schimb eur/ron, 75% din datoriile companiei (datoriile totale fiind de 1123 milioane lei) fiind denomi-nate in euro. Scaderea rezultatului din exploatare se datoreaza in special diminuarii drastice a veniturilor obtinute din alocarea capacitatii de interconexiune cu 92% din cauza reducerii exportului de energie electrica. Compania estimeaza ca in viitor nu se vor mai realiza venituri din aceasta activitate (ponderea veniturilor din alocarea capacitatii de interconexiune varia intre 3% - 5%). Transelectrica estimeaza o scadere a cifrei de afaceri pentru 2010 cu 11.4%.

Vezi Raportul atasat