Bogdan Balosan (Macarale Turn SA), Bogdan Barbieru (Tradeville), Dario Colombo, Cristian Sima (WBS Holding), si un reprezentant din partea societatilor de investitii financiare candideaza pentru noul Consiliu de Administratie al Sibex. Daca romanii sunt jucatori cunoscuti pe piata interna de capital, elvetianul Dario Colombo (52 de ani, casatorit, cetatean elvetian) are un cv impresionant. Strans legat de banca elvetiana Sarazin, de la care a cumparat la inceputul acestui an Sarasin Colombo Gestioni Patrimoniali SA, Colombo are cele mai mari sanse sa ajunga presedintele Consiliului de Administratie al Sibex, inlocuindu-l astfel pe Teodor Ancuta, presedintele in exercitiu. Colombo este membru in boardul director la mai multe societati financiare si bancare din Elvetia si Italia, detinand de asemenea doua companii cu sedii in Milano, Londra si Lugano, la care este CEO.

Sedinta AGA este programata pentru miercuri 15 decembrie. Solicitarea a fost facuta de firmele de brokeraj Delta Valori Mobiliare (care detine 4,92% din actiunile Sibex) si WBS România (0,98%), de societatile Fratelli Codognotto di Codognotto Gianfranco&C – înregistrata în Italia- (3,94%), si de doua persoane fizice, Bogdan Balosan (1,26%) si Marian Renato Neagoe (0,32%), potrivit unor completari aduse convocatorului AGA.

In prezent, Consiliul de Administratie al Sibex este format din Teodor Ancuta – presedinte si director general al Sibex înca de la înfiintarea bursei de la Sibiu, în 1994, Radu Luputi (fost presedinte si director general la firma Nova Invest, care s-a retras din activitatea de brokeraj), Cristian Sima (cel mai mare actionar al WBS România si directorul general al firmei), Marius Trif (Carpatica Invest) si Anton Ionescu (presedintele CA al SSIF Broker).

Teodor Ancuta- unul dintre fondatorii bursei sibiene- are drept de vot in cadrul AGA corespunzator unui procent de 5% potrivit actului constitutiv al bursei, pozitia lui cantarind destul de greu. „Eu nu-mi fac probleme atat timp cat stiu ca am fost cinstit in tot ceea ce am facut la Sibex. Este de mirare insa ca s-a venit cu aceasta propunere, dupa un an in care s-a muncit enorm in cadrul bursei: s-a lansat piata spot, au avut loc doua listari, s-au implementat contractele pe Dow Jones. Dar in cadrul AGA se poate intampla orice, pot sa nu mai fiu votat nici eu, se poate sa nu mai fie votat deloc nici Cristian Sima, asa cum s-a mai intamplat”, declarase anterior Teodor Ancuta.