Investitorii de pe piata Sibex au fost mai prudenti in sedinta de la mijlocul saptamanii, fapt evidentiat de reducerea volumului de transfer, se arata intr-un comunicat al Bursei din Sibiu. La ora 17.30 numarul contractelor se situa usor peste 2.000, cu o valoare de 9,5 milioane de lei.

Pe segmentul financiar, reaparitia corectiilor a pus in garda cumparatorii in vreme ce vanzatorii si-au mai recuperat din pierderile de marti. Totusi activitatea speculativa a fost mai redusa, numarul contractelor fiind, la ora 17.30 de aproape 1300, majoritatea realizate pe scadenta scurta. Pentru aceasta, derivatele SIF5 se depreciau cu 2,54 %. Tot pe minus se afla si pretul de cotare pentru scadenta iunie, in raport cu care cotatia DESIF5 pierdea 2,28%. O scadere de 1,95% se putea observa si pe scadenta indepartata decembrie 2011, pe un volum mic.

Daca pe derivatele SIF5 volumul a scazut, in schimb pe derivatele pe actiunile Fondul Proprietatea, numarul contractelor a crescut comparativ cu primele doua sedinte ale saptamanii. Cresterea a venit si ca efect al inceperii activitatii de market-making pe contractul in discutie, de catre societatea SSIF Broker Cluj. Mai exact, incepand cu sedinta de miercuri 9 februarie 2011 SSIF Broker Cluj are ca obligatie, in calitate de Market-Maker pe DEFPR, introducerea la vanzare si cumparare a unui numar minim de 25 contracte DEFPR, la un spread maxim de 0,0300 lei pe prima scadenta si de 0,0400 lei pe a doua scadenta, in cazul de fata martie si iunie.

La ora 17.30 se puteau observa 150 de contracte DEFPR. De asemenea numarul pozitiilor futures DEFPR a crescut pe ambele scadente tranzactionate, situandu-se la un total de circa 2800, adica echivalentul a 2,8 milioane de actiuni FP. Cotatiile DEFPR au evoluat pe scadere, ieftinindu-se cu 1,51 % pe scadenta martie si cu 0,38% pe scadenta iunie.

Pe segmentul indicilor, cotatiile Dow Jones de la Sibex au evoluat pe plus, desi indicii burselor europene precum si cotatia futures a indicelui DJIA au scazut astazi, dupa ce ieri indicele american a inregistrat a saptea zi consecutiva de crestere la NYSE, insa pe un volum scazut. In acest context, atentia investitorilor era indreptata catre declaratiile asteptate din partea sefului Federal Reserve, Ben Bernanke. La ora 17.30 cotatia DEDJIA_RON se aprecia la Sibex pe trei scadente, castigand 53 puncte pentru martie si cate 20 si 25 puncte pentru iunie si septembrie.

Pe piata aurului derivatul SIBGOLD_RON crestea usor cu 0,2 USD pe scadenta din aceasta luna si cu 1,6 USD pe scadenta aprilie.

Pe piata spot au fost tranzactionate 1940 de actiuni PPLI la preturi intre 3,57 si 3,61 lei/actiune, cotatia inchizand la 3,57 lei, in minus cu trei bani.