Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis pe rosu o noua sedinta de tranzactionare, indicii bursieri inregistrand miercuri pierderi de peste 1%. (vezi analiza WBS in atasament)

BET-C, indicele compozit al pietei, a scazut cu 1,70%, pana la 3.422,04 puncte, iar indicele BET, al celor mai lichide titluri listate, a coborat cu 1,90%, la 5.762,64 puncte.

BET-FI, indicele societatilor de investitii financiare, a ajuns la valoarea de 25.026,73 puncte, cu 1,26% mai putin decat luni.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii tranzactionate, a pierdut 1,69%, pana la 538,37 puncte, iar BET-NG, care masoara evolutia companiilor energetice si de utilitati, s-a depreciat cu 2,07%, la 799,16 puncte.

Valoarea schimburilor de pe piata actiunilor a scazut usor comparativ cu ziua anterioara, la 46,56 milioane de lei, echivalentul a 11,33 milioane de euro, schimburile cu titluri Fondul Proprietatea reprezentand 38% din total.

FP (-1,46%) a ocupat primul loc in topul lichiditatii, cu un rulaj de 16,78 milioane de lei, fiind urmat de BRD - Groupe Societe Generale (-2,00%), cu schimburi de 7,14 milioane de lei, si SIF Oltenia (-1,95%), cu 3,76 milioane de lei. OMV Petrom (-2,01%) si Banca Transilvania (-2,24%), cu schimburi de 3,34 milioane de lei, respectiv 2,59 milioane de lei, se afla pe ultimele locuri in top.

Pe piata Deal, unde partile negociaza direct, s-au schimbat doua milioane de actiuni emise de Fondul Proprietatea, cu o valoare de 1,08 milioane de lei, si 50.000 titluri BRD, pentru 732.500 lei.

Tranzactiile cu unitati de fond iFond Financial Romania s-au ridicat la 18.115 lei, iar cele cu unitati STK Emergent si OTP Green Energy au fost de 4.300 lei, respectiv 3.240 lei. De asemenea, au avut loc tranzactii cu unitati iFond Gold, valoarea acestora fiind de 2.718 lei.

Schimburile cu produse structurate au fost in valoare de 724.154 lei.

Pe piata derivatelor au fost incheiate doua contracte pe actiunile SIF Muntenia cu scadenta in luna iunie, la un pret mediu de 0,8450 lei si o valoare de 33.800 lei, si un contract pe titlurile Fondul Proprietatea cu aceeasi scadenta, la un pret de 0,5510 lei si o valoare de 2.755 lei. ​