Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au inchis pe rosu prima sedinta de tranzactionare a saptamanii, in ton cu evolutia principalelor busrse europene, pe fondul temerilor investitorilor legate de posibila intrare a SUA in incapacitate de plata si a retrogradarii ratingului Greciei.

Indicele compozit al pietei, BET-C, a coborat cu 0,40%, la 3.261,44 puncte, iar indicele BET, al celor mai lichide titluri listate, a pierdut 0,05%, la 5.412,46 puncte.

BET-FI, indicele societatilor de investitii financiare, a inchis sedinta la 22.048,63 puncte, cu 1,03% mai putin decat in sedinta de vineri.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii tranzactionate, a scazut cu 0,35%, pana la 499,30 puncte, in vreme ce BET-NG, care masoara evolutia companiilor energetice si de utilitati, s-a depreciat cu 0,13%, la valoarea de 759,31 puncte.

Rulajul de pe piata actiunilor s-a dublat comparativ cu sedinta de vineri, pana la 92,45 milioane de lei (21,73 milioane de euro), 95% din aceasta suma fiind reprezentata de tranzactiile cu actiuni Fondul Proprietatea.

Pe piata Regular, rulajul actiunilor Fondul Proprietatea (-0,76%) a fost de 25,78 milioane de lei, urmat in topul lichiditatii de Banca Transilvania (0,00%), cu schimburi de 1,35 milioane de lei, si SIF Transilvania (-0,30%), cu 694.292 lei. OMV Petrom (1,06%) si SIF Oltenia (-0,95%), cu schimburi de 473.718 lei, respectiv 374.271 lei, se afla pe ultimele locuri in top.

Pe piata Deal, unde partile negociaza direct, s-au schimbat 118,22 milioane de actiuni Fondul Proprietatea, la un pret mediu de 0,5235 lei/titlu si o valoare totala de 61,87 milioane de lei.

Pe sectorul obligatiunilor s-au efectuat schimburi cu titluri de stat, in valoare de 9,20 milioane de lei.

Tranzactiile cu unitati de fond OTP Green Energy s-au ridicat la 7.395 lei, iar cele cu unitati iFond Financial Romania si STK Emergent au fost de 1.768 lei, respectiv 190 lei.

Schimburile cu produse structurate au fost in valoare de 1,06 milioane de lei.

Pe piata derivatelor au fost incheiate 12 contracte pe pretul aurului cu scadenta in august, cu o valoare totala de 391.548 lei, un contract pe titlurile Fondul Proprietatea pe luna decembrie, totalizand 13.750 lei, si un contract pe acelasi activ suport cu scadenta septembrie, valoarea acestuia fiind de 2.692 lei.