Pietele bursiere asiatice sunt in scadere miercuri dimineata, inaintea anuntarii unor date care ar putea arata ca revenirea economiei globale din recesiune stagneaza. Yenul s-a apreciat in fata principalelor valute dupa ce autoritatile japoneze au anuntat ca iau masuri pentru a ajuta companiile sa faca fata aprecierii puternice a monedei nationale.

Indicele MSCI Asia Pacific a coborat cu 0,3% dupa ce marti castigase 2,1 procente, scrie Bloomberg.

Bursa din Hong Kong a pierdut 0,8%, in timp ce indicele bursei nipone, Nikkei, si-a accentuat scaderea la 1, 07% pana la finalul sedintei, dupa ce agentia Moody`s a coborat ratingul privind datoria pe termen lung a Japoniei.

Indicele bursei australiene, S&P/ASX 200, a pierdut 0,6%.