Zoe Cruz, co-presedintele bancii de investitii Morgan Stanley, s-a retras din functie in urma pierderilor cauzate de criza creditelor ipotecare, potrivit Reuters. Cruz care activa in cadrul bancii de 25 de ani, era vazuta ca succesoarea presedintelui executiv, John Mack.

Aceasta s-a retras la trei saptamani dupa ce Morgan Stanley a anuntat ca a inregistrat pierderi de 3,7 miliarde de dolari din cauza crizei creditelor ipotecare in septembrie si octombrie.

"Zoe si-a asumat responsabilitatea pentru rezultatele dezamagitoare din ultimul trimestru fiscal", a declarat Brad Hintz, analist la Sanford C. Bernstein & Co..

Cruz, in varsta de 52 de ani, va fi inlocuita de seful operatiunilor din Europa si Orientul Mijlociu, Walid Chammah, si de seful operatiunilor de retail, James Gorman, numiti co-presedinti de catre presedintele executiv al grupului.

Potrivit unei surse citate de Reuters, John Mack a desemnat-o pe Cruz principalul candidat la succesiunea sa.

Presedintele executiv al Morgan Stanley, in varsta de 63 de ani, are un contract pe cinci ani cu banca de investitii, care va expira in 2010. Reuters noteaza ca nu se asteapta ca Mack sa isi paraseasca functia mai devreme, insa, avand in vedere stransele sale legaturi cu Hillary Clinton, principalul candidat al democratilor la presedintie, se presupune ca acesta va deveni viitorui secretar al Trezoreriei.

Potrivit Reuters, Zoe Cruz a fost platita in 2006 cu 30 de milioane de dolari, fiind cea mai bine platita femeie ce lucreaza in mediul corporatist din topul Fortune.