Și forța de muncă străina importată din Asia de Sud-Est a avut de suferit anul acesta. Mulți au plecat înapoi în țările lor, alții s-au panicat și au ajuns pe străzi, dar au fost ajutați după ce s-au implicat firmele de recrutare. Despre aceste lucruri și multe altele am discutat în cadrul unui scurt interviu cu Romulus Badea, partener Soter&Partners și vicepreședinte al Patronatului importatorilor de forță de muncă.

Romulus BadeaFoto: Hotnews

Declarațiile foarte pe scurt:

  • Au fost străini care s-au speriat, au plecat, au fugit, au vrut să-și caute un alt loc de muncă când au văzut că stau închiși în casă. Au crezut că li se întâmplă ceva doar lor și au plecat. Au încercat să-și găsească altceva și au rămas pe drumuri
  • Au fost oameni care au plecat pe cont propriu și au mers pe bucățele până în Doha sau Dubai și de acolo, cum au prins portițe sau zboruri organizate de către țările lor, au intrat în țară.
  • În cazul vietnamezilor s-a ocupat ambasada din România
  • În Horeca criza a lovit toată industria și s-a răsfrânt atât asupra lucrătorilor români cât și a celor străini
  • Am încercat să găsim zboruri. A fost un proces chinuitor pentru că se tot anulau. Se făceau rezervări, iar în două zile se anulau.
  • Am reușit în diverse programe, inclusiv cu Crucea Roșie, să găsim angajatori și am făcut un fel de reconversie profesională pentru unii. Au trebuit să învețe de la zero.
  • Sunt lucrători care doresc să revină. Pe partea de Vietnam am lucrători care nu vor să se mai întoarcă. Au zis că mai bine rămân la ei acasă.
  • Mă uit pe cer să văd dacă zboară avioanele. Când o să înceapă să zboare, atunci lucrurile se vor dezgheța.

„Pe parcursul anului situația s-a schimbat în sensul că au fost foarte multe proiecte înghețate. Cei care își doreau să aducă forță de muncă au fost într-o stare de așteptare: să vadă ce se întâmplă. Au fost precauți”, a spus el.

Potrivit acestuia, când lucrurile au început să se miște, după relaxarea restricțiilor, au apărut probleme din cauza traficului internațional în sensul că nu se poate zbura în Asia de Sud-Est.

• Sunt tot felul de restricții cu privire la teste care trebuiesc făcute. Sunt țări care sunt închise de tot. Asta a îngreunat mai ales prima parte: procesul de recrutare a oamenilor.

Au fost muncitori care au plecat

„A fost un proces relativ dificil. Vietnam, Sri Lanka și Nepal pentru o vreme au fost complet închise”, a spus Badea.

El a mai arătat că au fost oameni care au plecat pe cont propriu și au mers pe bucățele până în Doha sau Dubai și de acolo, cum au prins portițe sau zboruri organizate de către țările lor, au intrat în țară.

• În cazul Vietnam s-a ocupat ambasada din România. Au fost două zboruri organizate de ambasadă. Au ajuns în Vietnam 340 de lucrători.

Domeniile afectate

„Lucrătorii străini au fost afectați în mai multe domenii. Cel mai puțin în construcții și cel mai rău în Horeca. În Horeca criza a lovit toată industria și s-a răsfrânt atât asupra lucrătorilor români cât și a celor străini”, a spus Romulus Badea.

Deciziile angajatorilor au fost amestecate, spune vicepreședintele Patronatului importatorilor de forță de muncă.

„Eu cred că au fost decizii de business. Mulți cred că au luat în calcul și componenta umană. Au fost angajatori care nu și-au mai permis să plătească cazarea și masa pentru lucrătorii străini. Partea de șomaj tehnic poate a fost insuficientă pentru a acoperi astfel de costuri”, a mai arătat el.

• Au fost business-uri care s-au închis complet. Atunci i-au dat afară pe toți, nu doar pe cei străini.

Discuții cu ambasadele

„Am încercat să ajut angajatorii acolo unde ne-au solicitat. Am căutat bilete de avion pentru că ăsta era singurul lucru pe care puteam să-l facem. Am contactat ambasadele, am rugat muncitorii să-și contacteze ei direct ambasada”, a mai afirmat Romulus Badea.

• Am încercat să găsim zboruri. A fost un proces chinuitor pentru că se tot anulau. Se făceau rezervări, iar în două zile se anulau.

• Pentru Sri Lanka am luat legătura cu Ambasada din Polonia care se ocupă și de România. Ne-au contactat și ei pentru a ajuta diverși cetățeni din Sri Lanka aflați în situații dificile, ajunși pe străzi, fără bani de mâncare.

• Am reușit în diverse programe, inclusiv cu Crucea Roșie, să găsim angajatori și am făcut un fel de reconversie profesională pentru unii. Au trebuit să învețe de la zero.

„Au fost și lucrători străini care au ajuns pe străzi, dar nu neapărat din vina angajatorului. Restricțiile din pandemie ne-au afectat pe toți. Au fost străini care s-au speriat, au plecat, au fugit, au vrut să-și caute un alt loc de muncă când au văzut că stau închiși în casă. Au crezut că li se întâmplă ceva doar lor și au plecat. Au încercat să-și găsească altceva și au rămas pe drumuri”, a spus el.

• Sunt lucrători care doresc să revină. Pe partea de Vietnam am lucrători care nu vor să se mai întoarcă. Au zis că mai bine rămân la ei acasă.

• În România, necesarul de muncă este la fel. Nu s-a schimbat nimic. Nevoia de forță de muncă există în continuare, iar noi, românii, nu mai suntem suficienți. Și în 2021, importul de forță de muncă este singura soluție pe care o văd.

„Mă uit pe cer să văd dacă zboară avioanele. Când o să înceapă să zboare, atunci lucrurile se vor dezgheța. Eu sunt plin de speranță că vom merge înainte și va fi bine. Îmi leg speranțele de aceste vaccinuri care au apărut și sper să dezamorseze situația”, conchide Romulus Badea.

Patronatul importatorilor de forta de muncă își propune o etică în domeniu, cu linii directoare în practică pe ideea că recrutează oameni, nu importă mobilă, spune Badea, precizând că se dorește oferirea protecției, condiții de muncă promise și să medieze relația dintre muncitori și angajatori în ambele direcții.