Numarul persoanelor care figureaza drept someri in baza de date a Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca a scazut cu 60.642 in luna martie si a ajuns la 539.666, in timp ce rata somajului a ajuns la 5,92%, cu 0,66 puncte procentuale mai mica decat in februarie, si cu 2,47 pp mai mica decat in martie 2010, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.

Performanta inregistrata luna trecuta reprezinta de departe cea mai buna performanta lunara de cand a inceput criza, detalii in graficul alaturat, click pe imagine pentru marire.

Rata somajului scade continuu de un an, numarul somerilor reducandu-se in ultimele 12 luni cu 225.619. In acelasi timp insa, numarul salariatilor din economie s-a redus cu 206.000 in perioada aprilie 2010 – februarie 2011 (nu avem inca date pentru martie), de unde rezulta un minus de peste 400.000 de persoane care nici salariati nu mai sunt, dar nici in evidentele ANOFM nu figureaza.

De asemenea, luna trecuta, numarul somerilor indemnizati a scazut cu 54.129, iar cel al somerilor neindemnizati a scazut cu 6.513, ceea ce arata ca rata somajului a scazut in primul rand ca urmare a iesirii din perioada de plata unui numar mare de someri.

Cum cei aflati in aceasta situatie ies automat si din baza de date, pentru a figura din nou drept someri, oamenii trebuie sa treaca inca odata pe la agentii pentru a se inregistra.

Prin urmare, este greu de crezut ca atat de multi oameni si-au gasit de lucru luna trecuta, numarul somerilor reducandu-se cel mai probabil datorita faptului ca cei care au iesit din plata nu s-au mai obosit sa treaca pe la ANOFM.

Comenteaza pe blogul lui Cristian Orgonas.