Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat, sambata, la Alba Iulia, ca ministerul pe care il conduce va reanaliza contractul privind proiectul minier de la Rosia Montana si va decide daca va propune o renegociere, afirmand ca el si-ar dori o renegociere favorabila pentru statul roman, potrivit Mediafax. Ariton a spus, intr-o conferinta de presa, ca contractul privind proiectul minier de la Rosia Montana este "in curtea" Ministerului Economiei, precizand ca a purtat deja o discutie cu premierul Emil Boc privind posibilitatea de a fi imbunatatite beneficiile statului roman.

"Noi putem sa facem o reanalizare a lui. Am purtat o discutie cu premierul, pentru a discuta conditiile in care a fost incheiat acest contract, sa vedem daca putem imbunatati pentru ceea ce inseamna un beneficiu al statului roman. Cred ca o astfel de discutie nu are de ce sa nu fie oportuna", a afirmat Ariton.

El a adaugat ca o reanalizare la nivel de companie si la nivel de minister privind contractul de la Rosia Montana va avea loc, precizand ca aceasta va fi facuta documentat, cu specialisti: "Acest lucru va trebui prezentat intr-o sedinta de Guvern, bineinteles fundamentat, pentru a putea intra intr-un dialog cu partenerii, in situatia in care vom ajunge la o concluzie in acest sens".

Intrebat cand va fi facuta aceasta analiza, Ion Ariton a raspuns ca nu poate da un termen cert: "Bineinteles, ca orice partener intr-un contract - suntem ca stat partener in acest contract -, mi-as dori o renegociere favorabila pentru statul roman si, de ce nu, ati vazut exemplul de la Bechtel, un exemplu elocvent, cand colega noastra a renegociat acest contract si au fost niste clauze favorabile parteneriatului roman".

Intrebat de ce nu este desecretizat contractul privind proiectul de la Rosia Montana, Ariton a spus ca "la nivel de minister contractul este pus pe site, este un contract public".

Presedintele Traian Basescu le-a spus, marti seara, participantilor la un flashmob la Cotroceni, ca se va "ocupa" si de desecretizarea contractului pentru exploatarea miniera de la Rosia Montana: "Da, asta ma intereseaza in perioada urmatoare, o sa ma ocup si de desecretizare", a raspuns presedintele, dupa ce inainte mentionase ca acest contract a fost semnat in 1997, insa clasa politica "s-a facut ca dezbate" proiectul, fara a intreprinde demersuri concrete.

Luni, presedintele Traian Basescu a facut o vizita la cariera din Rosia Montana, dupa care a mers la Primarie, unde a fost asteptat de cateva zeci de muncitori care au scandat "Vrem minerit" si "Vrem sa muncim". Pe langa acestia, in centrul localitatii s-au aflat si opozanti ai proiectului minier.

Presedintele Traian Basescu declara, in timpul vizitei facute in cariera de la Rosia Montana, ca este un sustinator al proiectului minier "nu de azi, de ieri", amintind ca a fost acolo si in campania electorala pentru a se informa si recomandandu-le reprezentantilor companiei sa gaseasca modalitati sa prezinte populatiei proiectul.

Intrebat daca va face lobby pentru proiectul de la Rosia Montana, presedintele a raspuns: "Nu mai intens decat pana acum. Pentru ca eu am sustinut proiectul dintotdeauna, si cand eram primar general am fost aici si am sustinut proiectul. L-am sustinut si cu alte ocazii. Chiar cred in acest proiect si cred ca a venit timpul sa exploatam aurul, argintul cu mijloace tehnologice moderne, pentru ca preturile, nu ne uitam la varfuri, si la aur si la argint si la cupru ne permit acum, bazat si pe tehnologiile noi, sa exploatam fara subventii".