Concerne mari sunt pe cale sa deruleze investitii ordinul sutelor de milioane de euro in Romania, a declarat duminica premierul Emil Boc la emisiunea "Dupa 20 de ani" de la Pro Tv, potrivit Mediafax: "In acest moment sunt foarte multe investitii care sunt pe cale sa se deruleze in Romania si concerne mari si importante. Sunt investitii de ordinul sutelor de milioane de euro, in IT de exemplu. Din motive de confidentialitate nu pot sa va dau numele. Un mare concern, cand isi face un plan de afaceri, se bazeaza pe un confidentialitate pana la momentul startului acelei investitii in Romania".

"Criza aceasta evident ca a afectat si investitiile straine, acesta a fost si motivul pentru care am decis, inca din 2009, sa alocam mai multi bani de la bugetul de stat pentru investitii. Iar acest lucru este recunoscut pentru ca avem cel mai mare procent din UE alocat din buget investitiilor. Tocmai pentru a suplini aceasta lipsa temporara de resurse financiare care sa vina inclusiv din investitii straine pentru dezvoltarea economica a tarii", a adaugat seful Guvernului.

De asemenea, intrebat in legatura cu rezultatele in aceasta privinta ale vizitei efectuate in Israel sau ale celei din Qatar de presedintele Traian Basescu, premierul a spus ca aceste relatii urmeaza sa se dezvolte, ca "nu inseamna ca a doua zi dupa o vizita urmeaza sa vina investitorii": "Se pun bazele colaborarii. De exemplu, pentru Israel, sunt doua castiguri importante pe termen foarte scurt. Salariati sau muncitori romani care vor putea sa mearga sa lucreze in sectorul de constructii din Israel, incepand chiar cu luna decembrie. Sau posibilitatea de recunoastere a diplomelor de medicina".

Primul ministru a subliniat faptul ca nu este realista mentalitatea referitoare la faptul ca aceste vizite externe trebuie sa aduca si contracte incheiate, deoarece Romania, de cand a aderat la UE, nu mai poate da contracte cu dedicatie, prin incredintare directa, cum a fost cazul inainte de 2004 sau de 2007, acum contractele putand fi atribuite numai pe baza de licitatie.

El a mai aratat ca Guvernul are in analiza si derulare mai multe investitii straine importante prin proiectele de parteneriat public-privat si a subliniat ca si autoritatile locale trebuie sa fie partenere ale investitorilor straini, pentru a atrage si a sustine dezvoltarea unor noi investitii.