Statul roman va prelua in scurt timp rafinaria Arpechim de langa Pitesti, discutiile purtate in acest sens cu OMV Petrom fiind in faza finala, a anuntat luni prefectul judetului Arges, Gheorghe Davidescu, citat de Agerpres.

"Statul roman va prelua Arpechim, discutiile sunt in faza finala cu OMV. (...) Cel mai tarziu in aprilie, Arpechim va functiona sub tutela statului roman", a declarat prefectul, care a precizat ca informatia privind preluarea i-a parvenit inca de la sfarsitul saptamanii trecute.

Gheorghe Davidescu sustine ca negocierile privind posibila preluare a rafinariei de catre stat au fost intarziate nu de reprezentantii OMV Petrom, ci de unii functionari din interiorul Ministerului Economiei.

"Am aflat ca erau frane si piedici din interiorul Ministerului Economiei. Cei de la OMV nu au fost chiar atat de refractari, functionarii din minister sunt cei care au tergiversat"', a afirmat prefectul.

Davidescu a mai spus ca, dupa preluare, urmatorul pas va fi privatizarea Arpechim la pachet cu Oltchim.

Consiliul de Supraveghere al Petrom a decis, pe 24 martie 2011, inchiderea permanenta a rafinariei Arpechim, urmand sa acorde salariatilor care vor fi disponibilizati, pentru plati compensatorii si alte masuri de protectie sociala, circa 10 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al companiei petroliere, decizia de inchidere este in conformitate cu strategia Petrom de a maximiza beneficiile si de a creste eficienta.

Ulterior, reprezentantii Petrom au acceptat, in urma unor discutii purtate cu parlamentari si reprezentanti ai administratiilor locale din judetele Arges si Valcea, sa amane cu sase luni inchiderea rafinariei, pentru a acorda timp Guvernului sa gaseasca o solutie de rezolvare a problemei, perioada de negocieri fiind ulterior prelungita.

Rafinaria Arpechim mai are in prezent putin peste 600 de salariati, 259 dintre acestia fiind, incepand de luni, in preaviz de 60 de zile inainte de disponibilizare.