Toate unitatile aflate in subordinea, in coordonarea si sub autoritatea Ministerului Economiei sunt obligate sa faca publice informatiile referitoare la procedurile de achizitii publice derulate, se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei.

"In vederea cresterii gradului de transparenta in ceea ce priveste activitatea companiilor din portofoliul MECMA, Lucian Bode, ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, a dispus publicarea de catre unitatile aflate in subordinea, in coordonarea si sub autoritatea MECMA, in SEAP, a tuturor informatiilor referitoare la procedurile de achizitii publice", precizeaza comunicatul.

Obligatiile companiilor

  • Sa  publice, pana la data de 26.03.2012, in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP) anunturile de intentie la procedurile de achizitie publica, aferente programului anual de achizitii publice (PAAP) pe anul 2012, aprobat de fiecare autoritate contractanta in parte;
  • Sa publice, pana la data de 26.03.2012, in Sistemul Electronic de Achizitii Publice toate anunturile de atribuire pentru contractele de achizitie publica incheiate;
  • Publicarea in Sistemul Electronic de Achizitii Publice a tuturor anunturilor de atribuire pentru contractele de achizitie publice incheiate se va face intr-un termen de 10 zile lucratoare de la semnarea acestora;
  • Sa realizeze o analiza fundamentata asupra necesitatii si oportunitatii cheltuielilor derivate din achizitia de servicii de consultanta, in cazul in care se opteaza pentru externalizarea acestor servicii in detrimentul folosirii specialistilor interni.
  • O analiza trebuie facuta inainte de a demara procedurile de achizitie referitoare la diversele tipuri de servicii de consultanta, inclusiv serviciile de consultanta juridica din Programul Anual de Achizitii Publice pentru anul 2012.