Castigul salarial mediu nominal net a fost de 1467 lei in luna ianuarie din acest an, in scadere fata de luna anterioara cu 8,5% (137 lei ) dar in crestere cu 3% fata de aceeasi luna din 2011, a anuntat marti Institutul National de Statistica (INS). In luna ianuarie din acest an, valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in intermedieri financiare (3577 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (852 lei).

Ianuarie 2012 comparativ cu Decembrie 2011

In luna ianuarie 2012, in majoritatea activitatilor din sectorul economic, nivelul castigului salarial mediu net a fost mai mic decat in luna decembrie 2011 cand s-au acordat premii ocazionale (inclusiv pentru sarbatori si sfarsitul de an), sume din alte fonduri (inclusiv tichete cadou si tichete de masa) ori s-au realizat productii si incasari mai mari (functie de contracte). De asemenea, castigul salarial mediu net din luna ianuarie 2012 a scazut ca urmare realizarilor de productii ori incasarilor mai mici (functie de contracte).

Cele mai semnificative scaderi ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat in fabricarea calculatoarelor si a produselor electronice si optice (in scadere cu 24,3%) si in fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice, telecomunicatii, activitati de editare (scadere situata intre 20,0% si 23,0%).

Cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta au fost determinate de acordarea de premii ocazionale, sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masa), de realizarile de productie ori incasarile mai mari (functie de contracte).

Cele mai semnificative cresteri ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat in prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn si pluta (cu exceptia mobilei; fabricarea articolelor din paie si din alte materiale vegetale impletite) - in crestere cu 10,1% si in activitati de posta si de curier (in crestere cu 7,3%).

In sectorul bugetar s-au inregistrat scaderi ale castigului salarial mediu net fata de luna decembrie in:

- invatamant (-2,6%) - ca urmare a reducerii platii cu ora a cadrelor didactice cauzata de vacanta scolara;

- sanatate si asistenta sociala (-1,7%) - ca urmare a neplatii drepturilor salariale cuvenite salariatilor din unele unitati din domeniul asistentei sociale care s-au confruntat cu dificultati financiare, precum si neacordarii sumelor din alte fonduri.

In activitatea de administratie publica s-a inregistrat o usoara crestere a castigului salarial mediu net fata de luna decembrie (0,2%) ca urmare a acordarii de sume restante pentru diferite sporuri ori a platii concediilor de odihna din anul precedent.

Ianuarie 2012 comparativ cu Ianuarie 2011

Comparativ cu luna ianuarie a anului precedent, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 3,0%. Indicele castigului salarial real fata de aceeasi perioada a anului precedent a fost de 100,3%.