Premierul Victor Ponta si-a stabilit pentru astazi, incepand cu ora 10.00, o intalnire de lunga durata cu reprezentantii mediului de afaceri. In acelasi timp, la Parlament este citita cererea de suspendare a presedintelui. Prin discursul sau, Ponta a incercat sa le transmita oamenilor de afaceri mesajul ca se detaseaza complet de ceea ce se intampla in Parlament.

Victor PontaFoto: HotNews / DP

"Vreau sa va spun ca in acest moment nu ma aflu in Parlament, ci intr-o dezbatere publica (...)Ieri, cand tensiunea politica era la cote serioase, am stat trei ore incercand sa indreptam legislatia (n.red. privind taxa clawback) gresita din trecuta. Alaltaieri am petrecut tot 3 ore pentru a incerca sa gasim o solutie pentru fondurile europene", a spus Ponta. Intalnirea a fost organizata la Camerei de Comert si Industrie a Romaniei. Presedintele Camerei, Mihail Vlasov, a profitat de ocazie pentru a-i transmite premierului ca dupa parerea lui "se intampla atat de multe lucruri minunate zilele acestea..."

Pentru a intari faptul ca nu este deloc implicat in ceea ce se intampla in Parlament, Ponta a mai spus ca intalnirea are loc pentru a gasi solutii in vederea sprijinirii mediului de afaceri in crearea de locuri de munca, chiar si in acest context in care "zgomotul politic pare sa acopere lucrurile de substanta"."Toate aceste lucrurile vi le spun ca sa va arat ca nu v-am chemat sa facem o poza a Guvernului cu mediul de afaceri", a spus Ponta.

"Evident ca zgomotul si caldura politica intotdeauna par sa acopere lucrurile de substanta. Acum, dupa cum puteti constata, nu ma aflu in Parlamentul Romaniei pentru o dezbatere politica, ci ma aflu alaturi de dumneavoastra pentru ca simt ca in acest moment de batalie politica e esential sa pastram un echilibru economic (...) Preocuparea numarul 1 in acest moment a Guvernului nu e batalia politica, ci este in primul rand cum sa facem sa va convingem sa pastrati locurile de munca actuale, cum putem sa va sprijinim sa creati locuri de munca.", a spus Ponta.

"Noi nu plecam in concediu, ci suntem aici si suntem gata sa va sprijinim", a adaugat premierul. La intalnirea cu Victor Ponta participa cateva zeci de reprezentanti ai mediului de afaceri.

Declaratiile lui Victor Ponta inaintea demararii procedurii de suspendare

  • 27 iunie Premierul Victor Ponta a declarat dupa decizia Curtii Constitutionale legata de reprezentarea la Consiliul European, ca romanii pot sa decida daca raman sau nu cu presedintele Traian Basescu. "Decizia Curtii Constitutionale nu ne-a surprins. In cadrul CCR, presedintele Basescu a pus niste oameni care i-au indeplinit ordinele(...)Blocajul permanent al lui Traian Basescu si al celor care inca ii sunt credinciosi nu poate fi acceptat si considerat normal intr-o tara democratica(...)Suntem pregatiti si nu dam niciun pas inapoi. Stiam care sunt armele folosite de presedintele Basescu. Nici nu ne speriem, nici nu ne intimidam, nici nu dam inapoi. Romanii pot sa decida, pana la urma, daca vor sa ramana cu Traian Basescu si cei cinci judecatori (de la Curtea Constitutionala, n.r.) sau daca vor sa mearga alaturi de noi pe un alt drum. Asta inseamna democratie", a spus Ponta.
  • 1 iunie Victor Ponta a declarat, la Realitatea TV, ca se va adresa Parlamentului pe tema reprezentarii Romaniei la Consiliul European, astfel incat Legislativul sa decida daca participarea trebuie sa fie asigurata de catre seful statului sau de primul-ministru, in functie de agenda europeana. Intrebat daca actuala putere va incepe procedura de suspendare a presedintelui in cazul in care acesta nu accepta un eventual mandat acordat primului-ministru de catre Parlament pentru participarea la CE, in functie de agenda europeana, liderul PSD, premierul Victor Ponta a raspuns ca nu il ameninta pe presedinte, dar nici nu exclude un astfel de scenariu."Eu nu am spus lucrul asta, depinde de presedintele Traian Basescu (daca se declanseaza procedura de suspendare-n.r.), nu de mine depinde lucru asta. Eu nu-l amenint pe presedinte. Eu nu-mi doresc acest scenariu asta, dar nici nu-l exclud", a spus Ponta.
  • 7 aprilie Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, in deschiderea Congresului de la Romexpo, ca formatiunea sa nu are ce discuta si negocia cu presedintele Traian Basescu, liderul social-democrat rupand de altfel scrisoarea de la seful statului in fata delegatilor la congres."Vreau sa stiti ca este un domn in Romania, domnul Basescu il cheama, care ieri a facut propuneri pentru ordinea de zi. Am primit si o scrisoare de la domnia sa. Nu am citit-o, am sperat ca scrie demisie. Nescriind insa demisie, as vrea, cu permisiunea dumneavoastra, sa ii dau un raspuns lui Traian Basescu. Asta e raspunsul nostru pentru ei: nu avem ce discuta si negocia cu Traian Basescu, nu avem nevoie de minciunile si propunerile lui otravite. Suntem un partid care a rezistat in acesti ani impotriva regimului Traian Basescu. Suntem un partid care stim ce inseamna sa fim mintiti de Traian Basescu", a afirmat Ponta.