China a sesizat luni Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) impotriva "masurilor compensatorii si antidumping" pe care Statele Unite le-a promova pentru un mare numar de produse, anunta OMC, citata de AFP.

Printre aceste produse exportate de China se afla hartia, cauciucurile, magnetii, produse chimice, mobila de bucatarie, eoliene, precizeaza OMC.

Aceasta "cerere de consultari", etapa obligatorie inaintea unei proceduri de reglare de conflicte in cadrul OMC, intervine in aceeasi zi in care Washington a formulat o cerere similara impotriva Chinei, pe care o acuza ca favorizeaza ilegal exporturile sale de automobile.

Statele Unite au in vedere un program conceput de autoritatile de la Beijing pentru sustinerea "centrelor de export" implantate in tara. Potrivit Washingtonului, cel putin un miliard de dolari au fost alocati in cadrul acestui program intre 2009 si 2011.

"Cerem aceleasi reguli ale jocului pentru toti astfel incat industriile noastre sa poata rivaliza" cu concurentii chinezi, a declarat la Washington reprezentantul special pentru Comertul exterior, Ron Kirk.

Statele Unite au angajat recent mai multe actiuni la OMC impotriva Chinei, in special in ceea ce priveste platile prin carti de credit si exporturile de metalele denumite "pamanturi rare".