Ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, s-a intalnit, luni, cu Konstantin Kosacev, Seful Agentiei Federale "Rossotrudnicestvo" si co-presedinte, alaturi de ministru, al Comisiei Interguvernamentale romano-ruse de colaborare economica si tehnico-stiintifica, informeaza Ministerul Economiei printr-un comunicat de presa. Acesta mai arata ca "cele doua parti au subliniat necesitatea reactivarii grupelor de lucru din cadrul Comisiei privind colaborarea in domeniul energetic, industrial, al transporturilor, al cercetarii stiintifice, al agriculturii".

De asemenea, au convenit ca sesiunea a XI-a a Comisiei sa se desfasoare in Romania, in prima parte a anului 2013.

In prezent, Federatia Rusa ocupa locul 7 intre partenerii comerciali ai Romaniei (cu o pondere 3,7%), locul 12 la export (pondere 2,2%) si locul 5 la import (pondere 4,9%).

In primul semestru al anului curent, schimburilor comerciale bilaterale au insumat 2,3 mld.USD, din care exportul Romaniei a fost de 653 mil.USD, iar importul a fost de 1,7 mld. USD. Soldul balantei comerciale, negativ pentru Romania, a fost de -1,0 mld.USD, in scadere cu -0,4% fata de 2011.