Noul sef al Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), Gabriel Dumitrascu, considera ca este nevoie de crearea unor industrii verticale pentru ca proiectul Rosia Montana sa poata fi devoltat. "Trebuie creat un program de dezvoltare a unor industrii verticale, ca sa nu ia tot aurul calea exportului. Trebuie prelucrat in Romania si, ulterior, sa se puna problema exportului", a declarat pentru HotNews, Gabriel Dumitrascu. Potrivit CV-ului sau, Dumitrascu a detinut, in perioada 2001-2005, functiile de director general si director general adjunct la Rosia Montana Gold Corporation (RMGC). Vezi documentul atasat.

Dumitrascu sustine ca va avea o atitudine profesionala fata de proiectul Rosia Montanta, chiar daca s-a aflat la conducerea RMGC in urma cu 8 ani. "Aceeasi atitudine profesionala am avut-o si din pozitia de director general in AVAS, la directia Administrare Portofoliu, in perioada in care Minvest (n.red. actionar la Rosia Montana) se afla la AVAS. Atunci, am cerut sa se majoreze capitalul social", a spus Dumitrascu. Rosia Montana Gold Corporation este controlata de firma canadiana Gabriel Resources, care detine 80,46% din capitalul social, iar statul, prin firma Minvest Deva, detine 19,31%. In acest moment, OPSPI gestioneaza Minvest in numele Ministerului Economiei.

Dumitrascu a mai afirmat ca in urma cu mai multi ani a fost creat, la nivelul autoritatilor locale, un fond de dezvoltare a unor industrii verticale, fiind alimentat cu circa 5 milioane de dolari. "Nu stiu ce s-a mai intamplat cu acel fond", a adaugat Dumitrascu. Acesta a mai precizat ca in privinta proiectului Rosia Montana, trebuie asteptata, mai intai, o decizie din partea Ministerului Mediului.

  • Potrivit CV-ului sau, Dumitrascu a detinut in perioada 1999-2001, inainte de a ajunge la Rosia Montana, functia de director general la Ministerul Mediului, iar in perioada 1997-1999, a fost director la Agentia de Protectia a Mediului Bucuresti.

Cu cateva zile inainte de Craciun, Gabriel Dumitrascu a preluat sefia Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI). Dumitrascu a fost numit in locul lui Alexandru Alexe, cel care a asigurat interimatul dupa demisia lui Remus Vulpescu, in urma scandalului privatizarii Oltchim. Gabriel Dumitrascu a detinut, in perioada guvernarii Tariceanu, functia de director general al Directiei Generale Administrare Portofoliu, in cadrul AVAS. In ultimele luni a fost director general la Termoelectrica.