Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Siderurgia romaneasca, aruncata de rusi la fier vechi

de Razvan Orasanu     Contributors.ro
Luni, 4 martie 2013, 10:26 Economie | Companii


Razvan Orasanu
Foto: Arhiva personala

Una dintre cele mai cutremuratoare vizite facute in calitate de presedinte al AVAS a fost vizita la Sidermet Calan. Imaginati-va o scena a la Alfred Hitchcock cu Sidermet Calan (vezi aici), din judetul Hunedoara.  Balarii, caini de pripas si stoluri de ciori, hotiile continuau zilnic. Un peisaj selenar, in care fiare contorsionate, pereti daramati si cete organizate de hoti de fier vechi – tumori pe starvul unui complex industrial comunist. Este greu de povestit ce inseamna sa observi ramasitele unei cuve de fier imense taiata manual cu bomfaierul, sa ti se povesteasca despre o structura similara care a cedat in alt loc, in capul celui care vroia sa o taie, ucigandu-l pe loc. Penuria de alimente, stinsul luminii la o anumita ora si multe alte sacrificii erau pentru a construi industria ceausista, cu astfel de investitii.  Astazi, Laminorul Braila, combinatul din Campia Turzii si chiar combinatul de la Galati au sanse sa se indrepte pe acelasi drum deschis de Sidermet Calan. Romania, care producea in 1991 7,1 milioane de tone de otel, a mai produs in 2012 doar 2,6 milioane- in 2015, va fi un miracol daca va produce mai mult de 1 milion.

Vorbim nu doar de cele 6.000 de locuri de munca, vorbim de locuri de munca conexe, orase monoindustriale – vorbim si despre faptul ca peste 500 de companii siderurgice au intrat in groape in perioada 2009-1012. Dl ministru Vosganian ne explica zor nevoie ca “avem nevoie de un nou proiect national – reindustrializarea”. Primul pas intr-o astfel de strategie nationala ar fi exact prevenirea dezindustrializarii. Apoi, reluarea constructiilor si mentinerea productiei in sectorului auto este si ea vitala pentru siderurgie.

Ar mai fi o sansa : daca nu suntem in stare de un proiect industrial autohton, am putea sustine investitiile asiatice (chineze, in special – dar si indiene) in Romania, cum o fac deja state diverse, din Bulgaria pana in Canada. Companii precum Baosteel Group sunt in cautare de companii de vanzare. Ba mai mult, daca bulgarii au luat-o din nou inaintea noastra cu deschiderea primei fabrici de automobile chineze din Europa, am putea macar sa furnizam materie prima pentru acea fabrica.

Obiectivul 1 – Laminorul Braila

In 2006, intors din vizita fulger, am cautat sa salvez de la un iminent dezastru companiile din siderurgie care mai functionau. Dupa o batalie la baioneta in Consiliul de Supraveghere al AVAS-ului, am obtinut cu 5 la 4, in a treia sedinta in care propuneam chestiunea pe ordinea de zi, votul pentru privatizarea companiei Laminorul Braila S.A. Ulterior, in 2007, am facut acelasi lucru pentru Electroputere, cu acelasi scor pe muchie de cutit.

Imi amintesc si acum puhoiul de argumente impotriva privatizarii unei companii care, altfel, ar fi intrat in faliment. Banca Mondiala si Fondul Monetar aveau in evidenta Laminorul ca una dintre “gaurile negre” ale industriei romanesti ce trebuiau lichidate inca din 1999. In pofida parerilor exprimate strident de finantatorii internationali, am demonstrat ca Laminorul si Electroputere (vezi povestea completa aici) isi continua activitatea si azi. Uniunea Europena  (la pachet cu Consiliul Concurentei ) mi-au sarit in cap ca dam ajutor de stat, pentru ca stersesem la privatizare niste datorii. Uite asa am ajuns si un ticalos care distorsionam piata UE cu privatizarea unei companii care nu reprezenta nici 0,1% din volumul ei.  Membrii de baza in Consiliul de Supraveghere s-au mirat de indrazneala unui pusti de 24 de ani care a semnat sa instraineze o companie pe sub un million de euro – desi au uitat ca investitorul se pregatea sa achite peste 40 de milioanede euro datorii istorice. Altii au spus sus si tare ca mai bine sa mearga la fier vechi- AVAS-ul va obtine mai mult. S-au gasit si patrioti care sa ma ia la rost ca vroiam sa dau compania la rusi, mai precis la niste rusi care au infiintat un fel de srl, strict pentru preluarea companiei. Ce mai conta ca ei reprezentau furnizori de ani de zile de materie prima si aveau sansa integrarii pe verticala, astfel incat sa profitabilizeze combinatul? Aceleasi argumente au fost folosite cu ocazia privatizarii Electroputere (vezi povestea aici )

Pana la urma, cu chiu cu vai, compania s-a privatizat. A achitat 40 de milioane de euro datorii catre stat, a achitat si “ajutoarele ilegale” pe care UE le-a cerut inapoiate, a mentinut si cateva sute de locuri de munca pentru un oras Braila in care industria abia mai palpaie, de cand companii precum Promex (va mai amintiti excavatoarele portocaliu inchis de pe vremea lui Ceausescu?) au dat coltul. Cred si astazi ca privatizarea a fost cea mai buna solutie, cum am crezut acum 7 ani.

In ultimul an, lucrurile s-au schimbat radical, dupa o perioada oarecum buna. Contractul de privatizare a fost inchis, Laminorul a intrat in proprietatea Mechel, iar acum o luna a fost vanduta (la pachet cu Ductil Steel Buzau, Mechel Targoviste, si Mechel Campia Turzii) cu fabuloasa suma de 230 de lei. Liderul de sindicat de acolo m-a contactat disperat pentru locurile de munca, agitat nevoie mare ca anumite componente dintr-un laminor au inceput deja sa fie taiate la fier vechi, sistematic, inainte de perfectarea tranzactiei. Oamenii au fost trimisi in concediu fara plata, fara o perspectiva clara – riscul este de somaj in masa intr-un oras unde activitatea economica este scazuta. Se pare ca da tarcoale, de asemenea, si asa-zisul investitor Italian Beltrame, cel care a fost acuzat ca ar fi tocat la fier vechi o bucata din fosta Donasid Calarasi. Acest investitor era inca in proces cu statul in 2009.

In opinia mea, solutiile rapide ar fi:

  1. 1. Punerea pe picior de egalitate a industriei siderurgice cu cea a aluminiului

Mai pe sleau, fostul director al Hidroelectrica, pe care l-am botezat Jupanul David a intocmit anumite contracte preferentiale cu industria aluminiului, scazandu-i astfel costul de energei electrica, un “ingredient” foarte important in prelucrarea industriala a metalului, de orice tip. Adica in timp ce Alro a avut contracte cu 22-25 eur/ MWh – crescute cu cativa euro, de ochii lumii, in ultima vreme- companii precum Laminorul, Electroputere si Oltchim– au avut costuri de aproximativ 60 de euro sau chiar mai mult. Carevasazica, piata libera, concurentiala. De ce vrea statul cu tot dinadinsul sa intervina intr-o piata sa hotarasca pierzatorii si castigatorii competitiei industriale? Pentru niste spagi grase, cumva?

(backgroundul povestii cu Hidroelectrica se gaseste aici, pentru cei interesati )

  1. 2. Bagarea in viteza a “reprezentantilor comerciali” ale Romaniei

Daca trimisii Ministerului Economiei in strainatate stralucesc prin “informarea autoritatilor centrale cu privire la problematica din tara x” (observati limbajul “adaptat” vremurilor) atunci nu am facut mare branza. De exemplu, diplomatii nostri din China ar trebui sa demonstreze ca au legaturi cu Baosteel, cel de-al doilea producator de otel al lumii (ArcelorMittal este pe primul loc) sau Hebei Iron and Steel Group – stiu ca nu ati auzit de ei, insa sunt cand pe locul trei, cand pe locul doi in lume, producand 44 milionae de tone( cum spuneam mai sus, Romania produce 2,6 milioane). De ce?  7 din primii 12 producatori la nivel mondial sunt chinezi. Din cei 5 care nu sunt, in afara Arcelor mai avem doua grupuri japoneze, unul sud-coreean si Tata Steel (India). Mai cunoscutul grup (german) ThyssenKrupp , de pilda, este abia pe locul 17 si este in plin process de dezinvestire din sectorul de otel.

  1. 3. Inventarierea obligatiilor companiei Mechel pe toate palierele administrative

Avem aici in primul rand cele patru contracte de privatizare, apoi obligatiile de mediu, obligatiile referitoare la plata salariatiilor si a sumelor aferente la bugetul de stat, obligatiile din contractual colectiv de munca. Toate aceste elemente trebuie inmanunchiate, de catre guvern, atunci cand exista anumite discutii.

A privi nepasator cum siderurgia este taiata la fier vechi este o optiune posibila, dar este contrar a ceea ce trebuie facut, in opinia mea.

Obiectivul 2 – Mechel Campia Turzii

In interviul dat ieri (3.03.2013)pe Pro TV, dl Vosganian mai afirma ca : “Mechel mi-a spus că vor redeschide Târgovişte şi Ductil Buzău, ceea ce înseamnă cam 80% din capacitate, iar în ce priveşte Brăila, Câmpia Turzii şi Oţelul Roşu încearcă un plan de reorganizare pe care îl speră cu succes. Mi-au oferit o etapizare şi m-au asigurat şi că vor atrage resursele financiare din sectorul bancar. Eu le-am spus că doresc să avem o nouă discuţie la jumătatea lunii martie, când ei să îmi prezinte modul în care îşi onorează aceste obigaţii.”

Ei, la jumatate lunii martie ar fi un moment bun de pus pe masa pozele cu laminoarele taiate la fier vechi, pentru a anima nitel discutia dintre Ministrul Economiei si investitori. Ministrul are resursele de a furniza curent rezonabil companiei, asta sta in puterea lui. Are si resursa de a demara, cu sprijinul colegilor din guvern, proiecte in zona de constructii – ANL-ul, se aude? Sau, desigur, poate da din umeri; din nou, nu cred ca aceasta e solutia. . Desi compania are o cifra de afaceri in 2012 de 621 de milioane de lei (avea abia 213 milioane in 2002, la privatizare) – pierderile s-au acumulat. Incepand din iunie 2012, 1.600 de persoane au fost disponibilizate, ramand aproximativ 360 intr-o singura sectie. Oare va incepe si aici vanzarea de fier vechi?

Obiectivul 3 – Ductil Buzau

Daca e sa ne luam dupa anumiti domni, Romania nu ar trebui sa produca nici macar cuie sau sarme laminate. Ductil Steel asta produce – nu de azi de ieri ci din 1963. Unii ar putea spune ca nu mai este nevoie, putem importa. Insa am putea lega dificultatile companiei de stationarea sectorului de constructii – fierul beton produs aici va fi necesar in doar un an-doi, cand cresterea economica se va relua. Oare si aceasta companie merita daramata si taiata in bucati?

Obiectivul 4 – Mittal Steel Galati

Vad unii politicieni care se imbata cu apa rece ca Mittal Steel nu va avea aceeasi soarta. Mana dreapta a magnatului Lakshmi Mittal, seful ArcelorMittal a venit in Romania si a cerut predictibilitate in ceea ce inseamna pretul curentului electric – predictibilitate care taman a fost aruncata pe fereastra prin insolventa Hidroelectrica. Incercari de contact la nivel informal au mai fost, insa cu rezultate destul de palide si fara rezolvarea problemelor cheie. Daca nu ne trezim la timp, prin promovarea unei politici industriale sanatoase, prin rezolvarea problemelor din domeniul energiei – intr-o zi ne putem trezi cu lacatul pus si pe acest combinat. Nu de alta, dar astfel am putea pune cruce unei intregi ramuri industriale.


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro










Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1975 vizualizari


ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by