Victor Ponta: Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare, una din cele mai dificile probleme mostenite; nu vor putea fi mentinuti toti angajatii

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 28 martie 2013, 16:53 Economie | Companii


Premierul Victor Ponta a declarat, joi, ca Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu Severin este "una dintre cele mai dificile probleme mostenite din trecut", sustinand ca in prezent "grija" autoritatilor sunt angajatii, care insa nu vor putea fi mentinuti toti.

"Problema RAAN este, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai importante si mai dificile probleme mostenite din trecut. Daca s-ar fi luat masuri de pregatire si de restructurare inca din 2009, 2010, 2011, ar fi fost mai usor. Acum trebuie sa avem grija de oameni. Sigur n-o sa se poata sa ramana toti acolo, trebuie sa vedem pana la sfarsitul anului daca reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda mai reprezinta un proiect viabil. Noi le-am scos, dar nu vin investitori, este vorba de cateva miliarde de euro. Va fi o problema pe care trebuie sa o gestionam, dar sunt foare suparat pe cei care in 2009, 2010, 2011 si 2012 n-au spus exact ce trebuie, ca putem sa facem si alte investitii, puteam sa facem o reorganizare care sa salveze cat mai multe locuri de munca. Acum a lasat boala sa se accentueze si trebuie sa gestionam noi", a spus Victor Ponta, la Drobeta Turnu Severin, la Conferinta Judeteana a Organizatiei PSD Mehedinti pentru alegerea presedintelui filialei, citat de Mediafax.

Victor Ponta a participat, joi, la Drobeta Turnu Severin, la Conferinta Judeteana a PSD Mehedinti pentru alegerea presedintelui organizatiei, singurul candidat fiind seful Consiliului Judetean, Adrian Duicu.

Inainte de Conferinta Judeteana, Ponta a participat la o intalnire cu primarii din judetul Mehedinti, la sediul Consiliului Judetean, unde a fost intampinat de trei protestatari, doi barbati si o femeie, care l-au huiduit si au afisat pancarte cu mesajele: "Tara asta mult indura, noi tacem cu toti din gura", "Dati-ne tara inapoi", "Mult dezmat pe banii nostrii. Cat vom mai rabda ca prostii", "Daca am fost cu voi, voi sa fiti cu noi", "Daca moare haiducia, creste-n urma saracia, se intinde boieria si ne fura iar mosia".

De asemenea, la intrarea in sediul CJ, un tanar l-a huiduit pe Ponta si i-a cerut locuri de munca, protestatarul fiind ridicat de jandarmi, legitimat si scos afara din cladire.

Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare din Drobeta Turnu Severin se afla in prezent in proces de reorganizare, iar in ultimele luni s-a discutat despre inchiderea combinatului de apa grea, Romag Prod, unde lucreaza aproximativ 1.400 de oameni, in conditiile in care nu s-au gasit investitori pentru reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda, care sa preia productia de apa grea de pe platforma RAAN.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, a declarat, recent, ca, dupa ce a analizat situatia, si-a dat seama ca la Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare s-a facut "un jaf de proportii", acuzand conducerea regiei de "lipsa totala de management".

"Un jaf de proportii cum nu mi-am putut imagina. O lipsa totala de management, un management mediocru, un management care nu a dorit sa puna aceasta companie pe criterii de eficienta", afirma Constantin Nita.

Ministrul delegat pentru Energie si-a argumentat declaratia cu privire la managementul defectuos de la RAAN prin faptul ca structura de conducere, care are peste 200 de angajati, mentine contracte paguboase.

Referitor la contractele paguboase, ministrul delegat pentru Energie a dat ca exemplu o licitatie de construire a unei intalatii de evacuare a zgurii si cenusii in slam dens, pe platforma Romag Termo, lucrare care a fost castigata si inceputa in 2009, de societatea Confort S.A., firma detinuta de omul de afaceri Georgica Cornu, si al carei pret s-a dublat, desi nu a fost terminata pana in prezent.

In scopul scaderii cheltuielilor la Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare, Constantin Nita a mai spus ca se va rezilia contractul de paza pe care unitatea il are cu firma detinuta de familia directorului Politiei Locale, Constantin Micsoniu, in valoare de un milion de euro pe an, urmand ca de paza Regiei sa se ocupe angajatii Regiei.

"Nu mai vorbim despre gestionarea intrarilor de carbune, o vraiste totala. Secretarul de stat s-a plimbat saptamana trecuta prin mine, prin depozitul de carbune. Nu l-a intrebat nimeni nimic si platim 160 de oameni de paza. Este de neacceptat un asemenea mod de a conduce o asemenea regie. De ce trebuie sa facem paza pe 150 de oameni de la o societate, nu stiu care... De ce nu o facem cu ai nostri, oamenii de acolo daca tot vrem sa-i disponibilizam, de exemplu", mai spunea Nita.

Intrebat de Mediafax daca va fi demisa conducerea RAAN, Nita a spus: "Deocamdata nu, dupa ce finalizam toata analiza... dar vin clipe si mai grele".

Directorul general al RAAN, Gheorghe Dulcea, este unul dintre cei mai vechi directori ai unitatii, el ocupand pana in 2001 functia de director economic, dupa care a fost numit director general odata cu schimbarea Guvernului.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





1425 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    pana acuma, (Joi, 28 martie 2013, 17:07)

    mos ion roata [utilizator]

    guvernul actual si cel precedent,nu au facut nimic din ce au promis,dimpotriva incep sa faca si ceea ce au garantat ca nu vor face.
  • +2 (4 voturi)    
    ”probleme moștenite” (Joi, 28 martie 2013, 17:22)

    visio [utilizator]

    așa vorbea și Iiliescu despre Ceușescu; partea nasoală este că în 1989 România nu avea datorii externe, deci, despre ce vorbește plagiatorul șef?
  • +4 (4 voturi)    
    Ba in comeptentilor (Joi, 28 martie 2013, 17:33)

    bogdan1477 [utilizator]

    Da' pentru voi e ceva care nu-i dificil din ce aveti de facut? Singurul lucru usor pare sa fi fost impartirea guvernului in 22 de minister. Dupa aia totul a fost greu, dificil, fara solutie, din vina lu' basescu si-a lui Boc, etc. Voi pin la urma sunteti in stare sa faceti ceva, sau nu. Ca doar cu "Jos Basescu" in juma' de an nu mai prostiti nici pensionaru'


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by