Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, sustine ca in privinta privatizarii va face "curatenie in sectorul de stat pana la finalul mandatului acestui guvern". Potrivit ministrului, aceasta inseamna ca "sectorul de stat din portofoliul Ministerului Economiei nu va mai fi prezent decat prin cateva componente ale industriei de aparare". Vosganian a precizat ca la companiile la care nu vpr putea fi facute privatizari, cum ar fi zona de neferoase, vor fi incheiate parteneriate public-private. "Vrem sa nu mai existe companii in care statul sa nu mai aiba majoritatea", a mai afirmat Vosganian. Printre companiile care vor fi privatizate se afla Oltchim, Sanevit si Cuprumin.

Legat de companiile din subordine, acesta a spus ca procesul de reorganizare a ministerului a fost incheiata astazi. "Reorganizarea o trec la categoria obligatii pentru ca a fost rezultatul unei vointe politice exprimate in Parlament. Astazi am incheiat acest proces amplu, semnand o Hotarare de Guvern de functionare a Ministerului Economiei, urmand sa fie saptamana viitoare inantata Guvernului".

Reamintim ca ministrul delegat pentru energie, Constantin Nita a parasit Ministerul Economiei si si-a mutat biroul in sediul Elcen Bucuresti. Astfel, isi desfasoara activitatea departe de Ministerul Economiei, condus de Varujan Vosganian. In birourile Elcen, Nita si-a creat propria structura, numit "Departamentul pentru Energie", fortand mutarea in noul sediu a tuturor persoanelor cu atributii in domeniul energetic.

Ministrul delegat pentru energiei, Constantin Nita, se ocupa, potrivit legii, de coordonarea activitatilor din domeniul energiei in cadrul Ministerului Economiei. Practic, Legea 71/2013 publicata recent in Monitorul Oficial prevede infiintarea in cadrul Ministerului Economiei a Departamentului pentru Energie, ca organ de specialitate, cu personalitate juridica. Legea permite ministrului delegat pentru energie sa-si creeze propriul departament pentru energie, o structura cu personalitate juridica pe care sa o conduca. Astfel, tot ce tine de energie, directii din minister si cea mai mare parte din Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), s-a transferat la noua entitate juridica, in directa subordine a ministrului delegat.

Dupa aceste modificari, tot ceea ce tine se petrol, gaze si energie electrica a ajuns in noua structura. Astfel, Nita va coordona companii precum Romgaz, Hidroelectrica (dupa ce va iesi din insolventa), Nuclearelectrica, Oltenia, Hunedoara, Electrica, Oil Terminal etc. Vor mai fi si companii importante la care statul detine pachete minoritare de actiuni, precum Petrom, Rompetrol, distribuitori de energie electrica si gaze. In cadrul OPSPI vor mai ramane cateva companiile din industria de aparare (Romarm), Oltchim, Cuprumin,dar si societatile de la AVAS, la care statul detine actiuni minoritare. Potrivit ministrului Vosganian, la AVAS exista circa 300 de companii care sunt in stare de insolventa si alte cateva zeci in administrare speciala.