Ministrul Economiei Varujan Vosganian a declarat sambata, la Antena 3, sunt necesare cateva zeci de milioane de euro pentru Cuprumin, in caz contrar compania urmand sa se inchide in maximum un an, pentru ca nu are bani pentru autorizatia de mediu, pentru retehnologizare si pentru pregatirea de noi zacaminte pentru exploatare, potrivit Agerpres.

Declaratii Varujan Vosganian:

  • Este nevoie de bani acolo. Daca nu punem cateva zeci de milioane de euro, Cupru Min se inchide in maximum un an, pentru ca nu are bani sa plateasca autorizatia de mediu, nu are bani de retehnologizare si nu are bani pentru descoperte, adica pentru pregatirea unor noi zacaminte pentru exploatare. Nu stiu sa va spun cat costa toate acestea.
  • Avem acum o echipa de expertiza care se ocupa de acest lucru. Am licitat, este o echipa compusa din doua firme care fac expertiza tehnica, de mediu si financiara si, pana la jumatatea lui iunie ne va spune exact cati bani trebuie sa cerem. Dar, ca sa nu pierdem timp pana atunci, am facut un anunt de oferta in care am rugat diverse firme interesate sa vina. De ce am facut anunt de oferta? Pentru ca cei care vin trebuie sa stie ca trebuie sa indeplineasca niste criterii prealabile, sa nu facem ca anul trecut.
  • Anuntul de oferta are o mare calitate: dupa el toate contactele pe care le avem, cu acordul tertilor, devin publice. Veti sti care va fi interesul asupra Cupru Min. Dupa 15 iunie, in clipa in care vom avea datele efective, elaboram un caiet de sarcini si mai dam o perioada de o luna pentru ofertele efective de investitii.
  • Cupru Min nu se poate privatiza astazi pentru ca are niste litigii. O firma care are litigii nu se poate privatiza decat cu mari costuri si eu nu vreau sa platesc aceste costuri. Este un proces in urma privatizarii esuate de anul trecut in care Roman Cooper doreste returnarea unei garantii de 1,5 milioane euro, bani care se gasesc acum in bugetul statului.
  • Mai exista un proces cu o companie, Energomineral, care este in lichidare acum, cu un contract care a avut niste anexe care, dupa parerea mea, au slabit pozitia Cupru Min in fata Energomineral. Au cedat nepermis atributii manageriale si s-a ajuns in situatia in care Energomineral considera ca a indeplinit niste prestari pe care Cupru Min nu le recunoaste. Litigiul cu Energomineral este de vreo 78 milioane lei, iar Cupru Min in contrapartida solicita 50 de milioane de lei. Aceste litigii trebuie sa se incheie.
  • Problema de fond este a cotatiei bursiere. Asta nu pericliteaza contractul. Marea diferenta dintre un contract de privatizare si un astfel de contract este ca, in timp ce contractul de privatizare se face o data si gata, in contractul de atragere de investitori se pot pune clauze de risc. Riscul acesta presupune ca durata contractului difera de cotatia cuprului. Daca cotatia se duce spre 8.000-9.000 de euro, atunci contractul va fi mai scurt, pentru ca, fiind minereul mai scump, investitia se recupereaza mai repede. Daca aceasta cotatie scade, atunci contractul va avea o perioada mai lunga.

Ministerul Economiei a publicat vineri anuntul de intentie pentru atragerea de investitii la societatea Cupru Min Abrud, document in care se estimeaza ca modalitatea de selectie a investitorului va fi aprobata de conducerea societatii in cursul lunii iunie 2013, potrivit site-ului institutiei.