Care au fost cele mai reusite exemple de design industrial ale ultimului secol? Aceasta a fost intrebarea pe care cei de la CNN au pus-o unor designeri de top, dar si cititorilor. Au rezultat 12 nominalizari din cele mai diverse domenii, de la auto la armament si de la IT pana la aviatie.

Iata cele 12 exemple nominalizate

Apple Macintosh - Computerul personal s-a lansat in 1984, dupa un eveniment emblematic de lansare marca Steve Jobs, iar calculatorul a revolutionat, atat prin design, dar si prin software, industria IT de la acea vreme

Piaggio Vespa - Un scuter lansat in 1946 de Enrico Piaggio avea sa devina un simbol al libertatii in multe tari, avea sa fie apreciat de cei de la Beatles si a devenit celebru (si) datorita filmului "La Dolce Vita" de Fellini.

Scarile rulante - Ar fi de neconceput sa mai traim fara ele, iar modul in care sunt integrate in peisajul arhitectural poate duce la crearea unor adevarate opere de arta. Primul brevet din inventie a fost inregistrat in 1859, primul prototip functional a fost creat in 1899.

Nava spatiala Virgin Galactic - Compania lui Richard Branson lucreaza la crearea unor nave spatiale cu design stilat care sa duca in cosmos oameni super bogati. Se fac zboruri de test de cativa ani, iar cel tarziu in 2014 Branson ar trebui sa ia parte la zborul de inaugurare care sa incurajeze cat mai multi turisti spatiali super bogati.

AK 47 - Pistolul - mitraliera creat in 1949 de Mihail Kalasnikov a fost un simbol al Razboiului Rece si este cea mai mortala componenta a topului de fata fiindca arma a fost atat de apreciata si de bine realizata incat s-a vandut si inca se vinde in cantitati uriase, iar pierderile de vieti sunt si ele mari.

Discheta - Acest dispozitiv extern de memorie putea stoca sub 3 MB de date, insa in anii 80' era peste tot si si-a aratat din plin utilitatea la calculatoarele persoanele de atunci. Sosirea CD-urilor in anii 90' le-a lovit crunt, au mai fost prezente foarte putin dupa 2000, iar acum greu mai gasesti un dispozitiv cu flopp disk.

Apple iPod - Playerul portabil lansat in 2001 impreuna cu iTunes a schimbat piata muzicala si a aratat ca MP3 player-ele pot fi "cool". Grija cu care Apple a desenat acest device i-a adus o popularitate uriasa si l-a facut un obiect de cult.

Scaunul de birou Aeron - A fost creat in 1994 de Don Chadwick si Bill Stumpf, fiind considerat inovator fiindca a schimbat cu mult in bine confortul in birourile companiilor cu pretentii.

Sisteme audio Bang & Olufsen - Celebra companie daneza produce sisteme audio si video care sunt dincolo de posibilitatile financiare ale omului de rand, insa deisgnul cu totul diferit de produsele mainstream a facut ca aceste produse sa intre in legenda.

Airbus A380 - A fost lansat in 2005 ca pion principal in lupta cu Boeing, iar acest avion, capabil sa transporte 850 de pasageri, a fost botezat "super jumbo", dar si "uriasul bland" In orice caz, este cel mai impunator element din top.

Ford Model T - In 1908, cand Henry Ford a dat drumul productiei acestui model auto, a schimbat nu doar industria auto, ci si intreaga industrie datorita eficientului mod de a pune la lucru liniile de asamblare pentru a produce foarte mult in foarte scurt timp.

Motorul cu reactie - A fost patentat de Frank Whittle in 1928 si a schimbat definitiv modul in care ne putem deplasa, dar a creat si premisele crearii Erei Spatiale. Motorul contine o turbina cu gaze folosita pentru a produce un jet de gaze de mare viteza in scopul propulsiei.