"Ei vor salarii mai mari, noi platim 800 milioane lei subventii de la toti cetatenii Romaniei pentru metrou. Sigur ca ce se poate face, facem, dar in acelasi timp nu se mai pot face toate afacerile metroului prin firma sindicatului". Acesta este raspunsul premierului Victor Ponta la protestul de aploare al sindicatelor din transporturi. Mii de sindicalisti din transporturi protesteaza, in acest moment, in mijlocul Bucurestiului, cerand majorarea salariilor angajatilor de la metrou si din transportul public. Sindicalistii au protestat aproximativ o ora la sediul Guvernului, apoi au plecat in mars, in jurul orei 14.00, pe traseul Calea Victoriei - Podul Natiunile Unite - Bulevardul Natiunile Unite - Bulevardul Libertatii, pana in Piata Constitutiei, unde vor ramane pana la ora 15.30. Circulatia este restrictionata in timpul marsului pe acest traseu.

"O sa-i rog pe domnii ministri Manescu, Voinea si Campeanu, sa discutati la finalul sedintei, din nou, cu cei de la Metrorex. Si ei vor salarii mai mari, noi platim 800 milioane lei subventii de la toti cetatenii Romaniei pentru metrou. Sigur ca ce se poate face, facem, dar in acelasi timp nu se mai pot face toate afacerile metroului prin firma sindicatului. Asta nu se mai poate. Daca asta e supararea, pe asta nu o putem indrepta. Orice alta suparare o putem indrepta, dar firma sindicatului care intermediaza toate activitatile metroului nu mai poate fi tolerata. Eu le-am spus direct, s-au suparat pe mine. Sa le spuneti si dumneavoastra, sa se supere si pe dumneavoastra, dar cred ca trebuie sa punem un punct", a spus Ponta adresandu-se ministrilor transporturilor, bugetului si muncii in timpul sedintei Guvernului de miercuri.

Sindicalistii au scandat "Jos, jos, jos, Guvernul mincinos", "Rusine, rusine, rusine sa va fie" si au bannere pe care scrie "Societatea e pe avarii, rar sunt fonduri de salarii", "Ponta azi propaga noul, distrugand intai metroul", Voi prin legi neadecvate votati lefuri inghetate", "Prin acord cu FMI-ul, voi ne-ati pregatit sicriul", "Oprescu, noi te-am votat, tu ne-ai ingropat", precum si steaguri cu insemnele sindicatelor la care sunt afiliati, relateaza Mediafax.

La inceputul protestului, presedintele federatiei, Ion Radoi, i-a invitat pe manifestanti sa salute Guvernul si pe premierul Victor Ponta, acestia raspunzand cu huiduieli.

Radoi a spus ca Ponta este "cel mai indiferent si arogant prim-ministru cu sindicatele din 1990", pentru ca a primit 11 scrisori privind situatia transportatorilor si nu a raspuns la niciuna.