Codul insolventei va fi adoptat saptamana viitoare, a declarat premierul Victor Ponta, la sedinta de guvern de miercuri. "Avem nevoie de Codul insolventei pentru ca sunt mult prea multi cei care intra in insolventa ca sa fraudeze statul. Nu platesc nicio taxa de un an de zile, de doi ani de zile, si e normal ca ceilalti care platesc taxe sa spuna: Noi de ce le mai platim cand altul care ne da lectii cum trebuie organizata Romania nu plateste nicio taxa?. Sunt foarte multe societati private care, cand au de incasat facturi, se trezesc ca beneficiarul intra in insolventa si raman cu paguba", a spus Ponta.

Potrivit Agerpres, proiectul de act normativ prevede ca debitorii vor putea cere intrarea in insolventa doar daca au o datorie mai mare de 40.000 de lei, nu indiferent de suma asa cum se intampla in prezent, iar in sensul asigurarii echilibrului intereselor, noul Cod al insolventei prevede egalizarea regimului deschiderii procedurii in cazul concursului dintre cererea debitorului si a creditorilor, la 10 zile de la depunerea cererii debitorului.

Pentru evitarea aprobarii unor planuri de reorganizare sustinute de un numar mic de creditori, noul Cod al insolventei introduce un criteriu suplimentar pentru aprobarea planului, respectiv 30% din total masa credala.

De asemenea, proiectul de act normativ introduce si ideea acordarii unui termen pentru plata creantei creditorului declansator pana la ramanerea in pronuntare asupra cererii de deschidere a procedurii formulate de creditor.