Ministerul Transporturilor va majora cu 400 milioane lei capitalul social al CFR Calatori, bani destinati platii tarifului de utilizare a infrastructurii catre CFR SA, iar aceasta companie isi va achita obligatiile fiscale si va stinge o datorie de 92 milioane lei catre E.ON Gaz Distributie, scrie Mediafax.

Suma de 400 milioane lei se aloca din bugetul Ministerului Transporturilor pe anul 2013 pentru majorarea capitalului social al CFR Calatori, cu destinatia platii tarifului de utilizare a infrastructurii catre CFR SA, companie care administreaza infrastructura feroviara.

Din banii primiti de la CFR Calatori, CFR SA va achita obligatiile catre bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul asigurarilor pentru somaj precum si bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, inclusiv datoriile restante ale filialelor.

De asemenea, CFR SA va achita 92,3 milioane lei catre E.ON Gaz Distributie, ca urmare a preluarii prin contract de cesiune de creanta de catre E.ON Gaz Distributie a creantei de la E.ON Energie Romania, in calitate de cedent.

Achitarea sumei catre S.C. E.ON Gaz Distributie S.A. este conditionata de plata de catre aceasta societate, din fonduri proprii, a dividendelor cuvenite Ministerului Economiei, in suma de 92,295 milioane lei intr-un cont special distinct deschis la Trezoreria Municipiului Bucuresti.

Bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul 2013 al CFR Calatori, aprobat in luna iulie prin hotarare de guvern, prevede venituri totale de 2 miliarde lei, cheltuieli de 2,4 miliarde lei si o pierdere de 400 milioane lei.

Potrivit datelor raportate la Ministerul Finantelor, compania a inregistrat anul trecut venituri de 1,99 miliarde lei (in scadere cu 22% fata de 2011), cheltuieli de 2,98 miliarde lei (mai mari cu 16%) si o pierdere de 992 milioane lei, de la un profit net de 1,5 milioane lei in anul precedent. Afacerile CFR Calatori s-au plasat la 1,66 miliarde lei in 2012, in scadere cu aproape 24%.

CFR Calatori a anuntat recent ca a avut in primul semestru pierderi de 139 milioane lei, in scadere fata de rezultatul negativ de 200 milioane lei raportat la jumatatea anului trecut. Evolutia a fost determinata printre altele de reducerea unor linii neprofitabile sau cu slaba productivitate, scaderea consumului de motorina si diminuarea cheltuielilor cu personalul, prin scaderea numarului de angajati, fara concedieri colective.

Preturile biletelor de tren au crescut diferentiat de la 1 septembrie, cu pana la 10%, masura, aprobata prin ordin al ministrului Transporturilor, luand in calcul evolutia inflatiei si majorarea din ultimii doi ani a unor costuri ale CFR Calatori, cu combustibili, energie sau piese.