Herbalife, investigata de autoritatile SUA pe motiv ca business-ul s-ar baza pe un sistem piramidal

de Vlad Barza     HotNews.ro
Joi, 13 martie 2014, 10:44 Economie | Companii


Puternica autoritate Federal Trade Commission din SUA a deschis o ancheta formala impotriva companiei de vanzari directe Herbalife pentru a vedea daca sistemul de business este unul piramidal in care veniturile sunt obtinute mai mult din recrutarea de noi distribuitori decat din vanzarea produselor propriu-zise. Grupul, care comercializeaza diverse produse nutritive si de slabit, spune ca deschiderea anchetei este binevenita fiindca in piata au aparut multe informatii eronate si este momentul potrivit ca lucrurile sa fie puse la punct.

Herbalife a fost criticata puternic in ultimul timp in SUA, mai ales de William Ackman, managerul unui fond de investitii care a spus in multe randuri ca grupul desfasoara o schema de tip piramidal, obtinand mai multe venituri din recrutarea de distribuitori noi decat din vanzarea produselor nutritionale.

Federal Trade Commission a anuntat ca a deschis o ancheta formala, iar Financial Times noteaza ca in general evaluarea dureaza intre 12 si 18 luni.

Intai vor fi verificate conditiile impuse distribuitorilor si cum sunt incurajati sa aduca oameni noi pentru a lua comision. Se va verifica si daca cei care distribuie sunt obligati sa cumpere de la companie de o anumita valoare minima pentru a-si primi comisionul.

Herbalife spune ca deschiderea anchetei este binevenita fiindca publicul a fost puternic dezinformat in ultimul timp. Compania spune ca va coopera total si adauga ca este convinsa ca respecta toate rregulamentele.

Herbalife a avut in 2013 venituri de 4,8 miliarde dolari, avans de 13% fata de 2012.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





2550 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 13 martie 2014, 10:50)

    [anonim]

    • -1 (1 vot)    
      de fapt, cel putin 22 (Joi, 13 martie 2014, 18:21)

      Codruta N [utilizator] i-a raspuns lui

      In Romania au aparut prima data (adica atunci i-am vazut prima data eu) in 1992 ;)


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by