Comisia Europeana, Parlamentul European si statele membre UE au ajuns miercuri la un acord asupra unei legi privind combaterea spalarii banilor prin firmele off-shore. In baza acestei legi, in statele membre UE urmeaza sa fie introduse registre cu numele actionarilor reali ai firmelor off-shore. La aceste registre vor avea acces inclusiv jurnalistii de investigatii, anunta AFP. Acordul ar urma sa fie supus la vot in Parlamentul European in cursul anului 2015.

Acordul prevede obligativitatea ca statele membre UE sa detina registre publice ce contin numele beneficiarilor efectivi ai societatilor comerciale, fundatiilor si fiduciilor (trusturi), in scopul de a impiedica firmele false sa transfere bani murdari.

Potrivit acordului de miercuri, persoanele sau organizatiile care manifesta ''un interes legitim'', indeosebi jurnalistii de investigatii, vor putea avea acces la unele detalii referitoare la identitatea beneficiarilor efectivi ai acestor firme.

''Este vorba de un progres crucial'', in masura in care societatile comerciale netransparente ''sunt in centrul mecanismelor de evaziune fiscala si de finantare a crimei organizate la scara mare in Europa, precum si in tarile in curs de dezvoltare'', a afirmat europarlamentarul ecologist Eva Joly. Aceasta a aratat ca acordul la care s-a ajuns miercuri ''nu este decat o prima etapa'' in lupta impotriva spalarii banilor.

Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, facuse apel saptamana trecuta la tarile membre UE si la Parlamentul European sa adopte rapid' directiva impotriva spalarii banilor.