MedLife a inregistrat la nivelul anului 2014 un numar de 320.000 de abonati, inregistrand o crestere cu 16.5% fata de 2013. Totodata, potrivit datelor existente, compania a depasit o cota de piata de 45% la nivel national, fiind pentru prima data cand un operator medical privat inregistreaza o pondere atat de mare pe piata de abonamente medicale de la lansarea acestora, 1996, cand piata era dominata de doi operatori medicali.

Mihai MarcuFoto: Hotnews

"Abonamentele medicale reprezinta unul din serviciile care ne-au consacrat drept liderul pietei de servicii medicale private din Romania. Ne-am dezvoltat continuu pe aceasta piata a abonamentelor preplatite si in mai putin de 10 ani de cand am intrat pe aceasta piata, am ajuns lider detasat, avand aproape jumatate din numarul total al abonatilor la nivel national. Privind in perspectiva, vizam in continuare o crestere accelerata a portofoliului de abonati in special la nivel regional, unde piata este abia la inceput si are un potential mare de crestere", a spus Mihai Marcu, Presedinte CA MedLife.

"Cresterea targetului pe segmentul corporate a fost ajutata si ca urmare a deschiderilor din ultimul an, in care am inaugurat trei clinici de mari dimensiuni in Iasi, Galati si Constanta, generand o mare presiune pe piata clientilor corporate care au filiale si sucursale la nivelul intregii tari. Mai mult, credem ca aceasta presiune se va accentua si mai mult in conditiile in care, dupa achizitia grupului Sama se va face simtita din ce in ce mai mult prezenta, in premiera, a unui furnizor privat de servicii medicale cu amprenta nationala, care a atins si cel mai mare numar de clinici proprii in Romania - 29 de unitati", a adaugat Mihai Marcu.

Intentia de a extinde accelerat portofoliu de abonati MedLife este principalul obiectiv al Mirelei Dogaru, noul Corporate Manager al companiei, care a preluat aceasta functie incepand cu luna noiembrie a anului trecut. Sub directa sa coordonare, businessul corporate a crescut cu peste 10% anual, in ciuda anilor de stagnare inregistrati de piata.

Reamintim ca MedLife a anuntat la sfarsitul anului 2014 ca tinteste pentru 2015 o cifra de afaceri de 100 mil euro, dar si investitii de peste 10 milioane euro in proiecte de tip green field si achizitii. Compania a dat deja startul achizitiilor la inceputul acestei luni, odata cu preluarea pachetului majoritar de 55% din cadrul grupului de firme SAMA si Ultratest.

Odata cu finalizarea acestei tranzactii, MedLife a devenit singurul operator medical din Romania cu amprenta nationala, fiind prezent in toate regiunile istorice ale tarii.

In plus, MedLife intentioneaza sa deschida unitati noi atat in Bucuresti, cat si in restul tarii. In prezent, MedLife reuneste un numar de 29 de clinici si 18 laboratoare, iar pana in luna martie va opera 8 unitati spitalicesti, potrivit reprezentantilor companiei.