Aproximativ 500 de sindicalisti si operatori din Portul Constanta ar putea protesta joi, incepand cu ora 11.00, in fata Ministerului Transporturilor. Acestia cer, in primul rand, demiterea actualei conduceri a Companiei Nationale "Administratia Porturilor Maritime" S.A. Constanta.

Printre revendicari se mai numara: rediscutarea Master Planului pentru Portul Constanta, transparenta in stabilirea politicii tarifare, transparenta in modul de incheiere a contractelor de subconcesiune, inchiriere a infrastructurii de transport naval si transparenta in exploatarea domeniului portuar.

UPDATE Circa 500 de lucratori portuari au protestat la sediul Ministerului Transporturilor, pentru a cere demiterea conducerii Administratiei Porturilor Maritime Constanta, sustinand ca, din cauza managementului abuziv, se pierd locuri de munca pentru aproximativ 150.000 de angajati., informeaza Mediafax.

Protestatarii au avut bannere pe care scria "Minciuna si coruptia e la cei care conduc Romania: Guvern, Parlament, Presedinte", steaguri cu sigla sindicatului din care fac parte, vuvuzele si mai multe butoaie din tabla, in care au lovit ritmic.

Sindicalistii sustin ca deciziile actualei conduceri a companiei vor duce la transformarea portului dintr-unul comercial intr-unul turistic, iar docherii, macaragii si alti lucratori isi vor pierde slujbele.

Potrivit sindicalistilor, Consiliul de Administratie al CN APM SA este desemnat in mod nelegal, conducerea executiva existenta este neprofesionista si lipsita de experienta, pregatire si viziune economica, "deciziile acesteia conducand la grave disfunctionalitati in activitatea portuara, iar Master Planul Portului Constanta a fost intocmit fara consultari prealabile ale comunitatii portuare".

De asemenea, ei acuza conducerea companiei ca, fara a comunica in mod transparent componenta tarifelor practicate si fara fundamente legale si contractuale, a demarat procedurile necesare pentru majorarea, in mod unilateral, a tarifelor de utilizare a domeniului portuar.