Comisia Europeana analizeaza recentele proiecte ale Guvernului Romaniei privind suspendarea si restrictionarea exporturilor de lemn si va lua masuri potrivite, daca va constata incalcari ale legislatiei Uniunii Europene, au declarat, luni, pentru HotNews, surse din executivul comunitar.

Export de lemnFoto: Comisia Europeana

"Comisia inca analizeaza foarte recentele rapoarte de initiative ale Guvernului roman. Masuri potrivite vor fi luate, daca, dupa ce va investiga complet situatia, Comisia va constata ca exista vreo incalcare a regulilor UE", au declarat surse din CE, pentru HotNews.ro.

Unul dintre principiile de functionare a Uniunii Europene este libera circulatie a marfurilor, iar masurile statelor membre de restrictionare a pietei comune sunt sanctionate de Comisia Europeana, daca acestea incalca legislatia comunitara. Cadrul legal european prevede, insa, anumite derogari in situatii exceptionale.

Exporturile de materiale lemnoase, sub forma de busteni, cherestea si lemn de foc, vor fi suspendate pana la 31 august, potrivit unui proiect de ordonata de urgenta lansat in dezbatere publica, sambata, de Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP).

Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor a lansat in dezbatere publica doua proiecte de Ordonanta de Urgenta a Guvernului, care vizeaza reglementari mai stricte in ceea ce priveste exporturile de material lemnos, precum si suspendarea temporara a acestora, informeaza Mediafax.

Cele doua proiecte de act normativ au fost elaborate "avand in vedere amploarea taierilor ilegale de padure din ultimii 10 ani, efectele acestora asupra sanatatii si sigurantei cetatenilor, precum si impactul asupra mediului".

Conform notei de fundamentare a uneia dintre ordonante, "prezentul proiect de act normativ are ca obiect de reglementare suspendarea exportului de materiale lemnoase, sub forma de busteni, cherestea si lemn de foc, incadrat la pozitiile tarifare 4401, 4403 si 4407, pana la data de 31 august 2015".

Cel de-al doilea proiect de act normativ prevede ca in termen de 45 de zile de la intrarea in vigoare a ordonantei, orice operatiune de export si livrare intra-comunitara trebuie sa fie insotita de licenta.

"Licenta se va emite pe fiecare operatiune de export sau de livrare intra-comunitara si va contine urmatoarele: elemente de identificare a emitentului, solicitantului, provenienta, incadrarea tarifara, sortiment de material lemnos, specie, cantitate exprimata in metri cubi, pretul de vanzare, destinatia, modalitatea de transport in afara tarii si biroul vamal prin care se face exportul sau punctul de trecere al frontierei Romaniei in cazul livrarilor intra-comunitare", conform notei de fundamentare a celui de-a doua ordonante de urgenta.